Centrul Analitic Independent Expert-Grup prezintă o viziune condensată asupra celor mai importante 5 evenimente economice din anul 2009:
1. Schimbarea guvernării. Plecarea PCRM-ului de la guvernare şi intrarea acestuia în opoziţie virulentă marchează încheierea unei epoci în politica economică moldovenească. Pe parcursul a opt ani, PCRM a pus la punct un sistem rigid de luare a deciziilor de politică economică (bazat pe „verticala puterii"), în care accentul se punea pe disciplina şi loialitatea politică şi mai puţin pe costul şi impactul deciziilor luate. Noul guvern a venit cu un mesaj de politică economic calitativ nou, dar acest mesaj este marcat şi de faptul că guvernul trebuie să gestioneze o criză economică şi bugetară severă. Publicul leagă speranţe mari faţă de noua guvernare, dar este clar că aceste speranţe nu trebuie să fie prea exagerate. În primul rând, moştenirea economică, mai ales în sfera finanţelor publice, lăsată de PCRM este una foarte împovărătoare. În al doilea rând, chiar şi după numirea în calitate de miniştri a unor oameni profesionişti şi competenţi, multe ministere au rămas la fel de inerte şi rigide. În al treilea rând, noul guvern este în esenţă un guvern de algoritm, eficienţa sa fiind inevitabil subminată de faptul că membrii guvernului gravitează în jurul unor poluri politice concurente. În sfârşit, cu conturarea tot mai clară a anticipatelor în 2010, mulţi miniştri inevitabil vor trebui să fie cu un picior în minister, cu altul în campania electorală.
2. Schimbarea guvernatorului BNM. Plecarea lui Leonid Talmaci din funcţia de guvernator al băncii centrale este cu adevărat un eveniment epocal, poate la fel de important ca şi schimbarea guvernului. Leonid Talmaci a fost practic cel mai longeviv demnitar public din eşalonul superior, supravieţuind multe cataclisme politice şi economice. Perioada sa de guvernare a fost caracterizată de o politică de sorginte monetaristă, în care obiectivul principal era „stabilitatea monedei naţionale". Dar prestaţia BNM a fost ştirbită mult de faptul că Banca, având un scop formulat atât de ambiguu, a urmărit în activitatea sa obiective monetare în mare parte concurente (stabilitatea cursului valutar şi stabilitatea preţurilor). Drept urmare, moneda naţională s-a depreciat continuu, iar din 1991 încoace au fost înregistrate numai două episoade de inflaţie anuală sub 10% (2003 şi 2009). Numirea lui Dorin Drăguţan în funcţie de nou guvernator al BNM nu a trecut fără mici scandaluri şi discuţii contradictorii în cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană. Noul guvernator aparent pune accentul pe o strategie de politică monetară mai consistentă şi mai transparentă, scopul prioritar fiind stabilitatea preţurilor, şi aceasta se mizează să fie atinsă prin ţintirea expresă a inflaţiei. Însă adoptarea de către BNM a unei strategii atât de ambiţioase presupune prezervarea şi chiar consolidarea independenţei sale politice în raport cu Guvernul şi Parlamentul.
3. Lichidarea băncii comerciale Investprivatbank SA. Evenimentul a avut o rezonanţa puternică în societate, amplificată de nivelul scăzut al încrederii generale a populaţiei. Evenimentul a relevat în mod clar faptul că băncile comerciale din Moldova pot relativ uşor să „plămădească" rapoarte financiare care să nu trezească suspiciunile publicului general şi să nu deranjeze BNM. Intervenţia în forţă a BNM şi preluarea activelor şi pasivelor Investprivatbank de către o altă bancă comercială (Banca de Economii) a fost probabil singura opţiune pentru a stinge un incendiu care ameninţa să ia proporţii sistemice. Dar întrebarea fundamentală care încă rămâne fără răspuns este dacă alte bănci comerciale „cu musca pe căciulă" au tras învăţămintele necesare şi dacă nu cumva continuă să servească publicului rapoarte false despre situaţia financiară.
4. Intrarea în derivă a relaţiilor cu FMI. În mai-iunie 2009 o misiune FMI s-a aflat în Moldova pentru a discuta cu autorităţile semnarea unui nou program cu FMI, precedentul fiind expirat. Însă misiunea şi-a întrerupt lucrările cu 2 zile mai devreme decât se preconiza, iar declaraţia de presă finală a membrilor misiunii FMI şi declaraţiile oficialilor publici moldoveni de la acel moment au fost destul de emoţionale. Subiectul neînţelegerilor a fost politica fiscală iresponsabil de expansionistă promovată de guvern în absenţa oricăror resurse necesare pentru acoperirea cheltuielilor. În octombrie 2009 o nouă misiune FMI şi noul guvern al Moldovei au ajuns la un acord preliminar şi la nivel de personal cu privire la un nou program economic care ar putea fi susţinut printr-un acord de finanţare pe trei ani, în sumă totală de circa 600 milioane de dolari SUA. Problema majoră este că acest acord încă abia urmează să fie aprobat de Consiliul de Directori Executivi ai FMI şi care iniţial se planifica pentru ianuarie 2010. Dacă ne amintim că unul din argumentele formale a plecării precedentei misiuni FMI a fost instabilitatea politică, apare fireasca întrebare dacă nu cumva şi noul acord riscă să nu fie aprobat de Consiliul de Directori din cauza incertitudinilor politice mari în ţară. Dacă se produce acest lucru, noul guvern va trebui să pună în aplicare un plan bugetar dublu auster în comparaţie cu cel care a fost recent aprobat. Din punct de vedere economic, aceasta înseamnă că şi alţi donatori externi (inclusiv UE) ar putea amâna programele lor de finanţare a Moldovei. Din punct de vedere politic, costurile sunt evidente pentru un guvern care în 2010 probabil va fi într-o nouă perioadă electorală.
5. Reuniunea Consiliului de cooperare RM-UE, de la Bruxelles, 21 decembrie 2009. Reuniunea marchează o schimbare evidentă de mesaj din partea UE faţă de Republica Moldova şi pare a fi un moment definitoriu al relaţiilor pentru următorul deceniu. În declaraţia politică finală UE îşi reconfirmă angajamentului de a negocia „în ritm susţinut" un Acord de Asociere, care să ofere Moldovei o asociere politică şi o integrare economică în raport cu UE, crearea zonei de comerţ liber aprofundat şi cuprinzător şi iniţierea pe parcursul anului viitor a dialogului cu UE în domeniul vizelor. Deşi presupun şi asumarea unor costuri, toate acestea vor avea un efect economic pozitiv la nivel calitativ pentru economia moldovenească. Însă partea cea mai dificilă - negocierile propriu-zise - abia urmează. Anume la etapa negocierilor, când vor fi mai clare poziţiile UE şi perioadele de tranziţie oferite Moldovei pentru implementarea acordului comercial, se va manifesta în mod clar raportul costuri/beneficii economice. Ţinem însă să remarcăm că modernizarea unei ţări presupune şi capacitatea acesteia de aşi asuma costurile respective. Or, pentru Moldova asocierea la UE şi perspectiva de aderare într-un viitor mai îndepărtat va aduce cu sine aceasta atât de mult dorită modernizare.
