Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
27.12.2009

Comuniştii colectează bani pentru restaurarea monumentului sovietic demolat în Georgia

Serviciul de presă al PCRM a difuzat un comunicat, în care se spune:

Astăzi a avut loc şedinţa Executivului Politic al Comitetului Central al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. 

Printre chestiunile incluse în ordinea de zi a fost discutată situaţia legată de distrugerea profanatoare şi tragică de către autorităţile georgiene în Cutaisi a monumentului eroilor Războiului pentru Apărarea Patriei.

Membrii Executivului Politic şi-au exprimat indignarea faţă de decizia autorităţilor din Georgia. Executivul Politic a apreciat unanim acest caz ca o manifestare a vandalismului şi lipsei de respect faţă de propriul popor, faţă de milioanele de omeni decedate în timpul războiului.

În cadrul şedinţei a fost menţionat faptul că Partidul Comuniştilor din Republica Moldova din primele zile după venirea la putere în anul 2001, a iniţiat o intensă activitate de restabilire a muzeelor, monumentelor şi memorialelor dedicate evenimentelor eroice din timpul războiului contra fascismului. Din acea perioadă în Moldova au fost renovate sau construite din nou sute de asemenea obiecte, printre care şi complexele memoriale de la Şerpeni şi Chişinău. PCRM consideră o asemenea atitudine faţă de propriul trecut ca una firească pentru o societate civilizată.

Executivul Politic al Comitetului Central al PCRM a salutat decizia autorităţilor din Federaţia Rusă de refacere a unei copii a monumentului pe teritoriul Moscovei.

În acest context, la propunerea preşedintelui partidului, Vladimir Voronin, a fost luată decizia de a susţine această iniţiativă şi a organiza colectarea mijloacelor din partea cetăţenilor pentru refacerea monumentului în Federaţia Rusă.

Executivul Politic al Comitetului Central al PCRM îşi exprimă încrederea că la chemarea sa vor răspunde toţi oamenii de bună credinţă atît din Republica Moldova, cît şi din toate republicile fostei Uniuni Sovietice, iar monumentul renovat va deveni un simbol al unităţii tuturor celor care respectă şi nu uită eroii trecutului care au salvat lumea de cima brună, toţi cei are preţuiesc pacea, libertatea şi progresul, toţi cei care sînt gata să lupte în fiecare zi contra obscurantismul şi vandalismul.

Serviciul de presă al PCRM

25 decembrie 2009.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus