Trimite e-mail | Printeaza
Politic
15.01.2010

Premierul lituanian urmează s-o efectueze la Chişinău în zilele de 26-27 ianuarie curent

Potrivit MAEIE, Iurie Leancă, Vicepremier, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a avut astăzi, la Vilnius, o întrevedere cu Andrius Kubilius, Prim-ministrul Republicii Lituaniua.

Discuţia s-a axat pe problematica de bază a cooperării bilaterale, o atenţie deosebită fiind acordată demersurilor europene ale Republicii Moldova şi extinderii sprijinului pe care Lituania îl acordă ţării noastre. Premierul a menţionat că anul curent se împlinesc 20 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Lituania. Andrius Kubilius a ţinut să sublinieze că lituanienii nu uită că anume Republica Moldova a fost primul stat care le-a recunoscut independenţa şi s-a pronunţat pentru valorificarea plenară a capitalului de simpatie reciprocă existent între cele două ţări.  În acelaşi context tematic,  Iurie Leancă a remarcat că demnitatea şi curajul pe care Lituania le-a manifestat în momente istorice de cotitură  au servit drept exemplu şi pentru alte state, inclusiv pentru Moldova. El a adus mulţumiri autorităţilor lituaniene pentru sprijinul acordat ţării noastre în promovarea reformelor interne şi avansarea pe calea integrării europene. Cei doi oficiali au examinat reperele principale ale vizitei oficiale pe care  Premierul lituanian urmează s-o efectueze la Chişinău în zilele de 26-27 ianuarie curent.

Semnificaţia dimensiunii parlamentare a cooperării bilaterale a constituit subiectul de bază al întrevederii pe care Iurie Leancă a avut-o cu Ceslavas Jursenas, Vicepreşedintele Parlamentului lituanian. Pentru a da o nouă valoare acestei cooperări, în viitorul apropiat la Chişinău urmează să sosească o delegaţie parlamentară din ţara prietenă.

Întrevederile bilaterale au avut loc în contextul participării şefului diplomaţiei moldoveneşti la reuniunea informală "Snow Meeting", organizată la Trakai de Ministerul Afacerilor Externe al Lituaniei. Reuniunea, la care au participat miniştri de externe din ţările nordice, central şi vest-europene precum şi formatori de opinie din Europa şi SUA, a luat în dezbatere probleme de actualitate privind domeniul securităţii, Balcanii de Vest, evoluţiile din unele state din spaţiul ex-sovietic.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus