Preşedintele Traian Băsescu a declarat astăzi, la întâlnirea cu ambasadorii acreditaţi la Bucureşti, că susţinerea Republicii Moldova în vederea apropierii de Uniunea Europeană reprezintă "proiectul de suflet" al României, precizând că acesta este motivul pentru care prima vizită pe care o va face în afara ţării, în actualul său mandat de şef al statului, va fi la Chişinău, peste o săptămână.
"Cuvintele cheie ale politicii externe în noul meu mandat de preşedinte vor fi optimismul, continuitatea, valorificarea oportunităţilor, pragmatismul, predictibilitatea, respectarea angajamentelor şi solidaritatea", a spus preşedintele Traian Băsescu la la întâlnirea cu ambasadorii acreditaţi la Bucureşti.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că susţinerea Republicii Moldova în vederea apropierii de Uniunea Europeană reprezintă "proiectul de suflet" al României, precizând că prima vizită pe care o va face în afara ţării în actualul său mandat de şef al statului va fi la Chişinău, peste o săptămână.
Preşedintele Traian Băsescu este aşteptat la Chişinău între 27 şi 28 ianuarie. Conform proiectului de program, preşedintele României urmează ca în prima zi a vizitei sale să aibă întrevederi cu şeful interimar al statului moldovean Mihai Ghimpu, cu premierul Vlad Filat şi cu primarul Dorin Chirtoacă.
De asemenea, Băsescu urmează să susţină o alocuţiune în Parlamentul de la Chişinău. În a doua zi a vizitei, preşedintele României se va deplasa la Ţiganca, pentru a vizita Cimitirul Eroilor Români.
Şeful statului a mai spus că politica externă a României presupune şi continuarea relaţiilor cu Statele Unite. "Ştim că ne putem bizui pe creşterea cooperării economice cu Statele Unite. Asigurarea securităţii României nu poate fi concepută fără o relaţie transatlanitcă strânsă. Securitatea poate fi asigurată prin implementarea de proiecte cu potenţial descurajator cum ar fi asigurarea securităţii rutelor de transport a energiei".
Preşedintele a mai anunţat că României va continua eforturile pe plan internaţional pentru combaterea terorismului. "Ne vom onora angajamentele în Afganistan cu obiectivul pacificării şi reconstrucţiei zonelor de conflict". (Realitatea.net)