Posibilitatea deschiderii unui al treilea consulat in Moldova, interconectarea retelelor de electricitate si gaz intre Romania si Republica Moldova, fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea infrastructurii educationale in Moldova, deschiderea unei agentii de acordare a cetateniri pentru accelerarea acestui proces si recunoasterea diplomelor - sunt masurile pe care Romania le va lua sau este dispusa sa le ia in viitor, potrivit delcaratiilor la Chisinau ale presedintelui Basescu. Presedintele moldovean, Mihai Ghimpu, a adresat invitatia oamenilor de afaceri romani de a investi in Moldova si a aratat deschiderea noului regim de la Chisinau pentru o buna si stransa colaborare cu Romania.
Cei doi sefi de stat au avut o conferinta de presa comuna, care a putut fi urmarita in transmisie video live pe site-ul Unimedia.md, precedata de acordarea reciproca a unor decoratii. Basescu a primit Ordinul Republicii Moldova, pentru sustinerea aspiratiilor europene ale tarii vecine si pentru contributia la dezvoltarea statului moldovenesc.
La randul sau, presedintele roman i-a inmanat omologului sau moldovean cea mai mare decoratie a statului roman, Steaua Romaniei in grad de colan. "Ea se acorda numai sefilor de stat, iar in Romania este un singur om care o detine, guvernatorul Bancii Nationale", a explicat Basescu, spunand ca ea a fost acordata de doua ori post-mortem. "Este un semn de respect pentru democratia care se instaleaza in republica Moldova si pentru dumneavoastra ca sef al statului care a luat-o pe un drum democratic ireversibil", a spus presedintele Romaniei.
Iata principalele declaratii ale celor doi sefi de stat facute la Chisinau:
Mihai Ghimpu i-a multumit preseidntelui Romaniei pentru acceptarea invitatiei si pentru faptul ca prima vizita din noul sau mandat este la Chisinau.
* Am avut probleme pana la formarea Aliantei in relatiile cu Romania. V-ati convins cu totii ca, odata cu formarea structurilor puterilor de stat dupa formarea AIE, aceste probleme au inceput sa se rezolve. Primul lucru facut a fost anularea sistemului de vize impus romanilor la intrarea in Republica Moldova. S-a semnat acordul pentru micul trafic de frontiera. Este un lucru foarte bun, care s-a facut pentru cetatenii de pe ambele maluri ale Prutului.
* Eu consider ca azi nu exista probleme pe care puterea de la Bucuresti si Chisinau sa nu le poata razolva. Suntem doua state, dar la baza acestor state sta acelasi sange, aceeasi cultura, aceeasi identitate, aceeasi limba. In pofida a ceea ce se intampla, nimeni nu ne poate spune cum trebuie sa traim, e o viata traita si lasata din mosi stramosi.
* despre infrastructura: Avem probleme de ordin politic, economic si social si cred ca sunt toate premisele pentru a le solutiona. Este foarte proasta infrastruct in Republica Moldova, insa sunt fonduri europene prin care o putem ameliora. Inainte de razboi la trecerea peste Prut erau 25-45 de poduri, foarte multe, astazi, chiar si acest acord privind micul trafic de frontiera nu poate functiona pe deplin pentru ca cetatenii trebuie sa se deplaseze 70-100 de km. E nevoie sa reconstruim aceste poduri.
* despre investitii: Am avut probleme cu investitiile. Sper ca odata ce la putere sunt partide ce creeaza conditii favorrabile pentru toti agentii economici, oamenii de afaceri romani vor investi in Moldova si ii invitam pe aceasta cale sa o faca.
* chestiunea cetateniei: Acest proces a decurs greu, acum urmeaza sa se desfasoare mai usor. E un drept al urmasilor pe care nimeni nu-l poate contesta si problema si-a gasit sustinere in aceste discutii.
* despre moldovenii care muncesc in Romania: se poarte discurtii in vederea unui acord de protectie sociala a cetatenilor din Republica Moldova care lucreaza in Romania.
* acordul privind micul trafic la frontiera: Domnul Basescu ne-a confirma ca daca consulatele de la Balti si Cahul nu vor rezolva problema acordarii documentelor pentru micul trafic de frontiera, Romania e gata sa mai deschida un consulat.
Traian Basescu si-a inceput discursul multumind romanilor din Moldova pentru faptul ca l-au votat in alegerile rpezidentiale si a subliniat faptul ca votul lor a fost impotrtant pentru castigarea alegerilor.
* Am convenit sa semnam foarte rapid un parteneriat pentru integrarea Republicii Moldova in UE, pentru a grabi acest proces care trebuie parcurs suficient de rapid pentru ca Republica Moldova sa poata fi inclusa in grupul de tari din Balcanii de Vest din punctul de vedere al accesului catre UE si resursele UE.
* Am discutat celebrul tratat de frontiera, cum era numit anterior la Chisinau, si vreau sa fiu extrem de deschis: Romania nu va semna niciodata un tratat care sa redefieneasca frontiera dintre Romania si Republica Moldova. Romania a recunoscut frontierele de stat ale R. Moldova asa cum au fost ele mostenite de la fosta Uniune Sovietica. Romania e de acord sa semneze un acord care sa vizeze regimul frontierei existente asa cum a fost mostenita de la URSS si e necesar un astfel de tratat pentru a aduce modul de trecere a frontierei in Romania si UE a cetatatenilor moldoveni la standarde mult mai avantajoase pentru acestia.
* tratatul privind micul trafic la frontiera: Pregatirile tehnice necesita inca timp, trebuie pregatite acele permise de mic trafic de frontiera si trebuie sa avem consulatele de la Balti si Cahul functionale, asa incat oamenii sa nu trebuiasca sa mearga la Chisinau pentru a obtine actele. Evaluarea noastra este ca cel mai tarziu la 30 martie legea va fi functionala si aplicabila. Ea este in vigoare dar ttrebuie realizate conditiile tehnice si ne-am angajat ca la 30 martie ele sa fie indeplinite.
Chestiunea cetateniei romane acordata moldovenilor
* Simt nevoia sa dau si explicatii cetatenilor R. Moldova, parte dintre ei cetateni romani. Este o problema ridicata cu privire la intarzierea in acordarea cetatateniei romane.
* Vreau sa dau o explicatie: legislatia pe care am modificat-o anul trecut obliga la acordarea cetatateniei in termen de 5 luni de la solicitare pentru cei care fac parte din categoria celor care au pierdut-o abuziv si urmasi pana la rude de gradul 3. Foarte multi reproseaza ca nu se respecta termenul.
* Nu exista solicitare care sa nu fi fost acordata in 5 luni dupa ce doasarul a fost complet si corect depus. Marea problema este cu cei care au depus dosarele inainte de intrarea in vigoare a legislatiei si exista un numar de doasre ce trebuie recuperate.
* In urmatoarele 6 luni dosarele depuse inainte de intrarea in vigoare a noii legislatii vor fi procesate. Pana la 30 iunie, restantele de la sfarsitul anilor'90, inceputul anilor 2000 vor fi procesate si se va acorda cetatatenie celor ce indeplinesc conditiile.
* In sedinta de guvern de vineri se va adopta un act normativ care sa vina in sprijinul urgentarii acordarii cetateniei. Printr-o ordonanta de urgenta se va lua decizia prin care se creeaza o agentie speciala pentru acordarea cetateniei, cu sediul la Bucuresti. ea va avea inca 5 unitati teritoriale, la Iasi, Galati si la Suceava, la Cluj si Timisoara.
* As face o atentionare absolut amicala: de multe ori intervin intarzieri pentru ca depunerea dosarului nu respecta integral documentele care trebuie sa fie la dosar. As atrage atentia celor ce solicita cetatenie sa dea mare atentie ca dosarul sa fie complet.
* Daca pana la aparitia noii legi, inclusiv 2008, Romania a acordat 2400 de cetatenii cetatatenilor moldoveni, in 2009 au fost procesate 20.000 de dosare, 14.000 de cetateni moldoveni au primit deja cetatenia si restul sunt programati sa depuna juramantul. Speram ca odata cu infiintarea noii agentii, viteza de procesare a dosarelor sa creasca, astfel ca niciun cetatatean sa nu simta umilinta birocratica de a astepta prea mult.
Cooperarea in plan economic
* Romania a decis sa acorde un sprijin financiar nerambursabil, derulabil in 4 ani, in perioada 2010-2013, in valoare de 100 de mil de euro, bani care pot fi alocati in 4 transe anuale, in ficare an cate 25 milioane, destinati proiectelor de infrastructura in educatie, modernizarii scolilor si de infrastructura de importanta locala.
* Conectarea infrastructurii energetice, de transport a gazelor sau feroviara intre romania si Republica Moldova.
* In acest sens exista cateva proiecte prioritare: primul, care speram sa devina functional pana la sfarsitul lui 2010, este linia electrica Falciu-Godesti. Pe teritoriul Romaniei, pe o distanta de 28,3 km, ea este terminata, iar in cursul acestui an ea va fi terminata si pe teritoriul republicii Moldova. Costurile de conectare ni el asumam noi, a spus Basescu, pentru ca sistemul energetic sa fie conectat de cel al Romaniei.
* Mai este si proiectul Dochia-Ungheni-Iasi, astfel ca si transportul de gaze pe conducta sa fie cuplat cu cel din R. Moldova.
Situatia din Transnistria
Mihai Ghimpu a subliniat ca nu vede o alta rezolvare decat in formatul 5+2. "Aceasta problema trebuie solutionata pe cale pasnica si prin dialog.
* Ea nu va avea un succes atat timp cat pe teritoriul R. Moldova este prezenta armata rusa, armamentele si munitiile.
* Armata rusa trebuie sa se retraga, sa incepem sa democratizam societatea din stanga Nistrului, sa demilitarizam zona si sa vina ziua cand aceasta problema va fi rezolvata.
* Ministrul de externe rus a spus ca armata va fi retrasa cand va fi rezolvata problema statutului. Statutul e o problema interna, armata e una externa. Federatia Rusa trebuie sa se conformeze deciziei de la Istanbul.
* Eu, oricum, sper ca vom gasi solutii in aceasta problema, iar un rol important il are si Ucraina, si UE.
Traian Basescu a reiterat pozitia Romaniei:
* Romania a sustinut dintotdeauna, sustine si acum si va sustine si in viitor ca R. Moldova este un stat suveran si ttrebuie sa aiba control asupra intregului sau teritoriu. Iar stationarea resurselor tehnice si umane ale armatei ruse pe teritoriul Transnistriei nu e de natura a favoriza solutionarea conflictului.
* Este un conflict care a intarziat mult in solutionare. Cred ca UE si SUA trebuie sa joace un rol mai imp in formatul de negociere 5+2.
Presedintele Romaniei a fost intrebat cum le raspunde celor care il acuza de tentativa de lovitura de stat in Moldova si care nu au gasit oportuna vizita lui la Chisinau.
"Pentru mine nu reprezinta un interes deosebit oamenii politici care, dintr-un motiv sau altul, nu reusesc sa vada sau sa accepte care sunt interesele poporului pe care au pretentia ca il reprezinta.
Romania are obligatia naturala de a sprijini cetatatenii R. Moldova sa acceada cat mai rapid catre UE, un spatiu de securitate si in care treptat, asa cum Romania o face de la 1 ianuarie 2007, poti sa iti contrusiesti prosperitatea. Ea nu se intampla dintr-o data, dar regulile UE permit cetatenilor ca, in timp, sa ajunga la prosperitate. Acest lucru ma motiveaza si nu opiniile unor cetateni care ar fi de parere ca ar fi mai bine sa nu vizitez Moldova. O voi vizita ori de cate ori voi avea posibilitatea", a spus presedintele Romaniei.
Cat despre comentariul privind tentativa de lovitura de stat, Basescu a ras cand a auzit intrebarea si a replicat: "Ma rog. Cum pot sa comentez asemenea afirmatii? Nu pot spune decat ca e o afirmatie care n-are nimic comun cu realiatea. Romania nu are niciun interes sa se implice in afacerile interne ale Republicii Moldova, obiectiul nostru e ca ea sa fie un stat membru al UE, pentru ca acolo toti romanii sa poata circula liber si sa-si pastreze valorile culturale, istorice, limba, drept pe care il are orice popor", a spus presedintele. (HotNews)