Trimite e-mail | Printeaza
Social
29.01.2010

Cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real a fost majorat cu 200 de lei

Începând cu 1 februarie 2010, cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real al economiei, indiferent de tipul de proprietate şi forma de organizare, va constitui 6,51 lei pe oră sau 1100 lei pe lună, calculat pentru un program complet de lucru de 169 ore în medie pe lună.

Această decizie a fost luată de Comisia Naţională pentru Consultări şi Negocieri Colective la 28 ianuarie, curent, la insistenţa sindicatelor, în acest scop partenerii sociali semnând Convenţia colectivă (nivel naţional) nr. 9 „Cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real". Potrivit documentului, unităţile economice sunt obligate să implementeze noul cuantum al salariului garantat până la 1 mai 2010.

În cazul aplicării sistemului tarifar de salarizare, cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real va servi drept bază pentru stabilirea în convenţiile şi contractele colective la nivel de ramură şi de unitate economică a salariului minim de 1100 de lei pentru categoria I de calificare, iar la aplicarea sistemului netarifar de salarizare - drept limită minimă a salariului, pentru diferenţierea nivelului de salarizare pe categorii de angajaţi.

Pentru personalul de bază din agricultură şi silvicultură cuantumul minim garantat al salariului va fi deocamdată de 990 lei pe lună, iar în cazul personalului auxiliar din aceste ramuri - de, cel puţin, 600 de lei pe lună.

Sindicatele s-au pronunţat împotriva aprobării proiectului de modificări în Codul muncii, care prevăd reducerea termenului de preavizare a salariaţilor în cazul lichidării unităţii ori reducerii numărului sau a statelor de personal de la 2 luni până la 1 lună, anularea indemnizaţiei de concediere în mărimea sumată a unui salariu mediu săptămânal pentru fiecare an lucrat şi au solicita ca chestiunile în cauză să fie discutate suplimentar de către partenerii sociali.

Referitor la recenta Declaraţie a Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor în legătură cu majorarea tarifelor la agentul termo-energetic, s-a decis ca problema în cauză să fie discutată suplimentar după ce Guvernul va identifica sursele necesare în vederea compensării diferenţei de tarif pentru păturile defavorizate ale populaţiei.

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus