Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a solicitat organizarea unui Forum al oamenilor de afaceri din Chişinău, pentru luna februarie. În cadrul şedinţei operative de la Primărie, edilul municipiului a accentuat necesitatea unui dialog dintre reprezentanţii business-ului şi autorităţile locale.
Potrivit lui Dorin Chirtoacă, mediul de afaceri se confruntă cu mai multe probleme, la care municipalitatea trebuie să reacţioneze şi să intervină pentru depăşirea lor. Primarul general a precizat că în cadrul vizitei de săptămâna trecută la Expoziţia naţională „Fabricat în Moldova", a iniţiat discuţii cu diferiţi reprezentanţi ai mediului de afaceri. În urma discuţiilor, a subliniat Dorin Chirtoacă, s-a ajuns la concluzia că problemele nesoluţionate de mai mult timp au un impact negativ asupra dezvoltării business-ului, dar şi asupra consumatorilor.
Potrivit Serviciului de presă al Primariei, viceprimarul de Chişinău, Mihai Furtună, a fost desemnat responsabil de organizarea şi desfăşurarea Forumului oamenilor de afaceri.