Victor Osipov, Viceprim-ministru responsabil de reintegrarea ţării, a susţinut astăzi un briefing, în cadrul căruia a anunţat despre relansarea activităţii grupurilor de lucru pentru consolidarea încrederii între cele două maluri ale Nistrului
Evenimentul a avut loc ieri la Tiraspol, cu participarea reprezentanţilor mediatorilor şi observatorilor în procesul de negocieri.
Vicepremierul a informat că, în cadrul întîlnirii, a fost efectuat un schimb larg de opinii, fiind convenit graficul de lucru al grupurilor de experţi. Conform acestuia, întrevederile grupurilor de experţi de la Chişinău şi Tiraspol vor avea loc începînd cu data de 11 februarie curent.
Victor Osipov şi-a exprimat speranţa că relansarea activităţii grupurilor de întărire a încrederii între ambele maluri va contribui la elaborarea şi implementarea proiectelor de ameliorare a situaţiei în regiunea de est a ţării. Totodată, a accentuat Vicepremierul, iniţierea unor proiecte comune de dezvoltare ar putea servi la valorificarea sprijinului oferit de către Uniunea Europeană, Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, alţi parteneri externi.
La 11 februarie este aşteptată vizita experţilor europeni pentru a examina problema reluării circulaţiei feroviare între cele două maluri ale Nistrului.
Potrivit Serviciul de presă al Guvernului, Victor Osipov şi-a exprimat regretul în legătură cu cazul de reţinere de către autorităţile transnistrene a unor tineri din satul Oxentea din raionul Dubăsari. Vicepremierul a subliniat că acuzaţiile aduse sînt false şi a solicitat eliberarea tinerilor.