Potrivit MAEIE, la 19 februarie, la Chişinău, au avut loc consultări politice între Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova şi Ministerul Afacerilor Externe al Georgiei, la nivel de Viceminiştri. Discuţiile s-au axat pe problematica integrării europene, evoluţia relaţiilor bilaterale moldo-georgiene, subiecte de actualitate de pe agenda internaţională, precum şi pe alte chestiuni de interes reciproc.
În cadrul discuţiilor pe dimensiunea integrării europene, părţile au abordat aspecte ale relaţiilor cu UE, fiind evidenţiată cooperarea în cadrul Parteneriatului Estic. În particular, delegaţiile s-au referit la oportunităţile oferite de această iniţiativă prin negocierea Acordului de Asociere, crearea zonei de comerţ liber aprofundat şi cuprinzător, lansarea dialogului privind liberalizarea regimului de vize. În acelaşi context, părţile au făcut un schimb de opinii privind experienţa în domenii ca reforma poliţienească, indicaţiile geografice, aviaţia civilă etc.
De asemenea, reprezentanţii celor două Ministere de Externe au discutat despre cooperarea bilaterală, inclusiv interacţiunea în cadrul dimensiunii regionale - Organizaţia pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică - GUAM şi Organizaţia Cooperării Economice la Marea Neagră. Părţile au făcut o evaluare a situaţiei actuale şi au convenit asupra paşilor care urmează să fie întreprinşi în continuare.