Potrivit ME, în contextul intrării în vigoare, la 12 februarie a.c., a noii Legi cu privire la energia electrică, Viceprim-ministrul, ministrul Economiei Valeriu Lazăr a susţinut, astăzi 25 februarie, o conferinţă de presă, consacrată perspectivelor pieţei energiei electrice prin prisma noului cadru legal în domeniul energetic.
Valeriu Lazăr a accentuat faptul că în anul curent, în rezultatul unor iniţiative ale Ministerului Economiei, tarifele la energia electrică livrată consumatorilor finali nu vor creşte şi chiar există perspectiva unei diminuări a lor, în pofida majorării preţului la gazele naturale importate. Astfel, în rezultatul negocierilor purtate, s-a obţinut reducerea preţului la energia electrică procurată de la CERSM de la Cuciurgan de la 0, 058 dolari SUA pînă la 0, 055 dolari SUA pentru un kWt/h.
Viceprim-ministrul, ministstrul Economiei a anunţat că, penrtu a valorifica noile condiţii de liberalizare a pieţei energiei electrice, operatorii au întreprins acţiuni în vederea încheierii unor contracte directe cu producătorii şi furnizorii energiei electrice. Astăzi, 25 februarie 2010, SA "Energocom" şi Compania "RED - Union Fenosa" au încheiat contracte directe de livrare a energiei electrice cu CERSM în condiţii avantajoase, pe o perioadă de 13 luni. Preţul pentru 1 kWh stabilit în contract este de 0,055 dolari SUA şi intră în vigoare începînd cu 1 martie 2010.
Prezentă la conferinţa de presă, Preşedintele executiv al Companiei "RED - Union Fenosa", Silvia Radu, a subliniat că semnarea contractelor în aceste condiţii va permite asigurarea stabilităţii preţurilor şi securităţii furnizărilor de eenrgie electrică pentru consumatorii din Republica Moldova pentru o perioada de cel puţin un an de zile.
Valeriu Lazăr a subliniat că prin semnarea de către RED-uri a contractelor directe cu producătorii şi furnizorii de energie electrică a demarat prima fază a procesului de liberalizare a pieţei energetice a Republicii Moldova.
Pînă la moment, furnizarea energiei electrice către întreprinderile de distribuţie a fost efectuată centralizat prin intermediul SA "Energocom". La moment cca 70% din necesităţile energiei electrice este asigurată de către CERSM de la Cuciurgan. În prezent, livrările respective către toate întreprinderile de distribuţie sînt efectuate de către SA "Energocom", preţul de achiziţie a energiei electrice de la Centrala din Cuciurgan fiind de 0,058 dolari SUA pentru 1 kWh.