Potrivit MAEIE, acest mesaj a fost transmis autorităţilor moldoveneşti de reprezentantul Ministerului britanic de Externe, Subsecretarul Permanent şi Şeful Serviciului Diplomatic, Peter Ricketts, la întrevederea cu Vicepremierul moldovean, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă, aflat în vizită la Londra în perioada 26 februarie - 1 martie. Această susţinere este determinată de poziţia consecventă a Marii Britanii în favoarea procesului de extindere şi a fost demonstrată recent prin sprijinul deplin oferit în cadrul UE pentru lansarea negocierilor privind noul Acord de Asociere al Republicii Moldova cu UE.
Discuţiile la Ministerul britanic de externe au confirmat disponibilitatea Guvernului britanic de a acorda asistenţa necesară, în special, expertiza şi consultanţa metodologică în domenii prioritare pentru Republica Moldova, precum economie şi finanţe, securitate şi apărare, justiţie şi afaceri interne. În special, Marea Britanie s-a arătat dispusă să examineze posibilitatea oferirii asistenţei necesare în pregătirea experţilor moldoveni pentru negocierea viitorului acord de liber schimb cuprinzător şi aprofundat.
În acelaşi context, Guvernul Marii Britanii şi-a confirmat susţinerea pentru reformele structurale demarate de noul Guvern de la Chişinău, inclusiv prin participarea la efortul internaţional de acordare a asistenţei financiare, şi a salutat iniţiativa organizării, la 24 martie curent, a Conferinţei Donatorilor, care va avea loc la Bruxelles.
Iurie Leancă a adus sincere mulţumiri Grupului parlamentar de prietenie cu RM, condus de Lordul Dubs, Preşedintele Grupului pentru extinderea UE, pentru contribuţia substanţială la menţinerea Republicii Moldova pe agenda Legislativului britanic, precum şi a Guvernului, făcând în acest sens referire inclusiv la moţiunea parlamentară „Viitorul Moldovei", lansată la iniţiativa membrilor grupului respectiv.
Problema facilitării regimului de vize între R.Moldova şi Marea Britanie a constituit subiectul principal al discuţiilor desfăşurate cu Ministrul de Stat pentru Frontiere şi Imigraţie la Ministerul britanic de Interne, Phil Woolas, în special, în contextul în care cooperarea în acest domeniu reprezintă un exerciţiu bilateral moldo-britanic în virtutea neapartenenţei Marii Britanii la Acordul Schengen. Cei doi demnitari au împărtăşit aceleaşi opinii privind necesitatea examinării posibilităţii renunţării, pentru început, la obligativitatea de vize pentru deţinătorii de paşapoarte diplomatice moldoveneşti.