Trimite e-mail | Printeaza
Politic
16.03.2010

Vlad Filat a avut o întrevedere cu Şeful Misiunii OSCE în Moldova

Prim-ministrul Vlad Filat a avut o întrevedere cu Şeful Misiunii OSCE în Moldova, Ambasadorul Philip N. Remler. În cadrul întrevederii au fost abordate subiecte privind activitatea Misiunii OSCE, stadiul actual al procesului de reglementare a diferendului transnistrean şi situaţia social-politică din Republica Moldova.

Prim-ministrul a apreciat rolul Misiunii OSCE în procesul de soluţionare a problemei transnistrene şi a subliniat că reintegrarea ţării rămîne a fi un obiectiv prioritar al Guvernului Republicii Moldova.

"Noi am demonstrat că sîntem deschişi pentru dialog şi am făcut primii paşi de apropiere", a declarat Vlad Filat.

Prim-ministrul s-a arătat dispus să susţină toate iniţiativele constructive orientate spre dinamizarea procesului de negocieri în problema transnistreană, menţionînd totodată că Guvernul Republicii Moldova dezaprobă acţiunile autorităţilor transnistrene de restricţionare a accesului pe teritoriul regiunii transnistrene, inclusiv pentru persoanele de rang oficial.

Ambasadorul Philip N. Remler şi-a exprimat speranţa că preconizata vizită a ministrului Afacerilor Externe al Kazahstanului, Kanat Saudabaev la Chişinău, care deţine funcţia de Preşedinte în OSCE, va impulsiona procesul de soluţionare a conflictului transnistrean.

Interlocuitorii au făcut un schimb de opinii pe marginea situaţiei privind modalitatea de modificare a Constituţiei RM. În acest context, Vlad Filat a menţionat că toate aspectele ce ţin de această chestiune sînt supuse consultării active cu partenerii de dezvoltare şi societatea civilă. Astfel, deciziile finale vor fi aprobate doar cu condiţia atingerii unui consens larg şi a susţinerii multilaterale, anunţă Serviciul de presă al Guvernului.

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus