Republica Moldova este considerată cea mai săracă ţară din Europa. Statisticile Inspectoratului Fiscal de Stat arată însă că în anul 2008, numărul milionarilor moldoveni a ajuns la 178, cu 144 mai mult decât în 2004.
În urmă cu şase ani, 34 de moldoveni raportau venituri mai mari de un milion de lei, (echivalentul a 60 de mii de euro), în 2005 - 45 de oameni s-au declarat oficial milionari, atunci în 2008, numărul lor a ajuns la 178.
Foarte mulţi moldoveni, însă, cu greu se descurcă astăzi şi numără banii din pensie sau salariu, de la o lună la alta.
Oamenii bogaţi din R.Moldova sunt incluşi şi în Topul „300 cei mai bogaţi români", realizat de săptămânalul românesc Capital. Este vorba de Nicolae Petrov în vârstă de 42 de ani şi Călin Fusu - de 35 de ani, cu o avere estimată la 41 milioane euro şi respectiv, 14 milioane euro.
Cel mai bogat om în R.Moldova este considerat Oleg Voronin, fiul fostului preşedinte al R.Moldova, El deţine şi controlează mai multe companii de construcţii, firme exportatoare de vinuri, o fabrică de zahăr. De asemenea, este şi proprietarul unei bănci cunoscute la Chişinău. (RFI)