Trimite e-mail | Printeaza
Politic
18.03.2010

Vlad Filat a solicitat organizarea unei şedinţe dedicate doar situaţiei în care se află aeroporturile din Bălţi, Cahul şi Mărculeşti

Vlad Filat a prezidat astăzi şedinţa Comisiei guvernamentale pentru integrare europeană În cadrul şedinţei au fost discutate subiecte ce ţin de: iniţierea dialogului structurat cu Uniunea Europeană privind drepturile omului; rezultatele şedinţelor pe problemele Subcomitetul economiei, finanţelor şi statistici; liberalizarea transportului aerian şi admiterea companiilor „low-cost".

Anatol Şalaru, ministrul al Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, a făcut o prezentare a situaţiei de pe piaţa avia a Republicii Moldova şi a condiţiilor în care activează companiile avia. Conform spuselor sale, actualmente cele mai solicitate rute avia sînt cele cu destinaţia Italia.

„La momentul de faţă nu există careva bariere în venirea companiilor avia low-cost pe piaţa Republicii Moldova. Aceste companii însă nu şi-au arătat interesul faţă de ţara noastră, deoarece au nevoie de mai multe condiţii pentru a activa, cum ar fi: aeroporturi auxiliare, nave avia de capacităţi mari şi desigur un flux mare de pasageri", a spus ministrul.

Prim-ministrul Vlad Filat a spus că în Programul de activitate al Guvernului „Integrare europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare" pentru 2009-2013 este prevăzută liberalizarea pieţei avia şi asigurarea condiţiilor pentru venirea companiilor low-cost în R.Moldova.

„Noi ne-am asumat acest angajament şi trebuie să decidem ce ne dorim: să menţinem în continuare anumite companii avia cu orice preţ sau să asigurăm cetăţenii R.Moldova cu servicii de calitate, la preţuri avantajoase", a spus Premierul.

Vlad Filat s-a arătat convins că odată ce preţurile la biletele avia vor fi mici, fluxul de călători va creşte considerabil.

Referitor la Întreprinderea de Stat „AirMoldova", Vlad Filat a menţionat că aceasta este foarte importantă, dar ar trebuie să activeze în baza principiilor economiei de piaţă, iar în cazul în care nu face faţă acestor condiţii, să fie găsite alte soluţii.

Vlad Filat a cerut mai multă informaţie privind preţuile la biletele avia din Moldova

Premierul s-a arătat interesat de situaţia în care se află aeroporturile din Bălţi, Cahul şi Mărculeşti, precizînd că optează pentru indentificarea unor administratori, care să privească aceste aeroporturi drept business-uri de perspectivă.

Vlad Filat a solicitat organizarea unei şedinţe dedicate doar acestui subiect, în cadrul căreia să fie luate decizii concrete, anunţă Serviciul de presă al Guvernului.

Rezultatele şedinţelor pe problemele Subcomitetul economiei, finanţelor şi statistici, care s-au desfăşurat în luna februarie, au fost prezentate de către Octavian Calmîc, viceministru al Economiei. El a informat audienţa despre iniţiativa Uniunii Europene privind includerea în registrele naţionale ale tuturor statelor ce vor susţine iniţiativa respectivă a indicaţiilor geografice şi a denumirilor de origine, în special la băuturile alcoolice. Valeriu Cosarciuc, ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, a spus că deja s-a început studierea iniţiativei respective.

Ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, care a menţionat că pentru iniţierea dialogului structurat cu Uniunea Europeană privind drepturile omului este necesar ca Republica Moldova să întreprindă mai multe acţiuni cum ar fi, asigurarea respectării drepturilor omului pe malul stîng al Nistrului. În context, Prim-ministrul a cerut elaborarea unui Plan, care să includă termenii concreţi şi structurile responsabile de implementarea acţiunilor. De asemenea, s-a discutat despre necesitatea reabilitării victimelor evenimentelor din 7 aprilie, prin lansarea unor proiecte cu susţinerea structurilor europene.

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus