În perioada 17-19 martie curent, Gheorghe Mihai, directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate al R.Moldova, a efectuat o vizită de lucru în România la invitaţia lui Mihai-Răzvan Ungureanu, director al Serviciului de Informaţii Externe al României.
În perioada vizitei la Bucureşti, Gheorghe Mihai a avut o întrevedere cu directorul Serviciului Român de Informaţii, Ambasador George Cristian Maior.
Potrivit SIS, conducătorii organelor de securitate au pus în discuţie aspectele cooperării între serviciile speciale ale ambelor ţări în vederea prevenirii riscurilor şi ameninţărilor ce pun în pericol securitatea naţională şi regională. Părţile au convenit asupra necesităţii intensificării schimbului de informaţii între serviciile speciale ale Republicii Moldova şi României pe probleme ce ţin de combaterea ameninţărilor transnaţionale.
Oficialii s-au pronunţat pentru reluarea relaţiilor de colaborare şi planificarea unor activităţi concrete privind combaterea terorismului, crimei organizate transfrontaliere, traficului de fiinţe umane, droguri, armament etc. S-a convenit asupra întîlnirilor pe viitor la nivel înalt şi activităţilor grupurilor de experţi în domeniile de interes reciproc.
Rezumînd conţinutul întrevederilor, conducătorii organelor de securitate au evidenţiat imperativul sporirii gradului de cooperare dintre Serviciul de Informaţii şi Securitate al RM, Serviciul de Informaţii Externe al României şi Serviciul Român de Informaţii, scopul căreia constituie crearea unor condiţii menite să impulsioneze şi să eficientizeze procesul de contracarare a riscurilor care ameninţă securitatea naţională a Republicii Moldova şi României, afectează climatul regional şi european de securitate.