La 8 ani după ratificarea Tratatului între Republica Moldova şi Ucraina, încă nu au fost definitiv stabilite frontierele dintre statele noastre, iar negocierile care s-au purtat în ultimii ani au frânat resetarea relaţiilor de parteneriat şi de vecinătate. Deşi procesul de demarcare a graniţei ar fi trebuit să fie unul tehnic, el este în prezent excesiv de politizat, dar şi destul de confuz, pe alocuri, în care lipsa de comunicare şi utilizarea unor fraze ambivalente au stimulat tensiuni legitime şi interese politicianiste.
Totodată, cazul localităţii Palanca demonstrează că niciuna din părţi nu e dispusă să mai facă compromisuri. Asta ca urmare a mizei uriaşe pe plan intern, dar şi al unor acorduri aplicate selectiv, dezgolind ca o hârtie de turnesol slăbiciunile şi deficienţele relaţiei moldo-ucrainene. Pe agenda problemelor neclarificate mai rămân însă şi alte subiecte, cum este: centrala de la Dnestrovsk, porţiunea de teren de la Giurgiuleşti, proprietăţi recunoscute formal, dar blocate la modul practic de transferarea sub jurisdicţia Chişinăului, precum şi controlul de frontieră şi vamal asupra segmentului transnistrean de frontieră moldo-ucraineană. Fiecare dintre acestea este invocată ca element al unor viitoare ori curente negocieri „la pachet".
Cert este că şi Ucraina, şi RM trebuie să evite riscul de a-şi bloca relaţiile strategice din cauza unor greşeli de ordin tactic, escaladând spiritele în cazul unor conflicte locale. Lipsa de progrese în problemele de demarcare a frontierei ar putea îngheţa cooperarea în cadrul Parteneriatului Estic, blocând aplicarea unor soluţii avansate la controlul de frontieră al segmentului transnistrean, şi chiar încheierea unui Acord de asociere în termeni rezonabili cu UE.
Acestea sunt principalele concluzii ale studiului IDIS „Frontiera moldo-ucraineană - un test pentru suveranitatea Republicii Moldova?", prezentat public azi, 22 martie 2010.
Autorul studiului, politologul Veaceslav Berbeca, este de părere că problemele de demarcare a frontierei de stat dintre Republica Moldova şi Ucraina sunt generate de „moştenirea grea" lăsată de regimul sovietic fostelor republici socialiste: „Atunci frontierele erau stabilite convenţional şi arbitrar. De exemplu, şoseaua Reni-Odesa şi hidrocentrala de la Dnestrovsk au fost construite fără a lua în calcul posibilitatea destrămării URSS şi fără a ţine cont de locul amplasării şi construcţiei lor".
Deşi demarcarea frontierelor şi stabilirea regimului juridic al proprietăţilor a fost preocuparea tuturor administraţiilor statului de la 1998 până în prezent, negocierile avansează foarte lent: „Trebuie eliminate din discuţii abordările de tipul jocul de sumă zero. Asta înseamnă că fiecare parte crede că orice cedare ulterioară va avantaja prea mult pe celălalt stat şi va provoca tensiuni interne. Astfel, s-a ajuns a se opera cu termeni precum cedare de suveranitate, totul sau nimic, pământul nu se vinde.", susţine Veaceslav Berbeca, expert asociat la IDIS „Viitorul". Tot Berbeca afirmă că „de fapt, ajustările de frontieră sunt ceva firesc pentru soluţionarea problemelor de proprietate sau teritoriale existente între ţări şi că ele nu reprezintă cedări de suveranitate."
Sensibilitatea sporită în cazul teritoriului de la Palanca demonstrează că există puţin spaţiu pentru improvizare şi multă presiune publică, pusă în serviciul unor actori politici, consideră Veaceslav Berbeca: „Învinuirilor de cedare a suveranităţii nu li se poate de răspuns altfel decât printr-o atenţie triplă asupra obstacolelor curente cu care se ciocnesc locuitorii acestui teritoriu la traversarea autostrăzii şi accesul la teritoriile aflate pe moşia localităţii, asigurarea unui regim de co-gestiune pe porţiunea aflată în conflict".
Berbeca recomandă de a detalia Acordul interguvernamental cu privire la regimul de utilizare a sectorului de autostradă ucraineană Odesa - Reni, care trece prin teritoriul Republicii Moldova, precum şi a sectorului de teren, prin care trece acesta. De asemenea, ar putea fi specificat ce porţiune din sectorul de teren prin care trece această autostradă este transmis părţii ucrainene pentru a putea desfăşura activităţi tehnice de reparaţie a drumului. „Transmiterea acestei porţiuni nu înseamnă transmiterea subsolului care aparţine Republicii Moldova. Guvernul trebuie să explice ce se transferă, în ce condiţii şi care sunt riscurile nerespectării angajamentelor asumate", consideră autorul.
În cazul Dnestrovsk, recunoaşterea proprietăţii Ucrainei asupra Centralei hidroelectrice trebuie efectuată abia după efectuarea unui studiu de impact asupra mediului, este de părere politologul Veaceslav Berbeca: „Există îngrijorări că, în urma activităţii acestei centrale, apa râului Nistru degradează. Republica Moldova ar putea să ceară Ucrainei să plătească pentru folosirea în continuare a terenului de circa 18 ha". De asemenea, deoarece partea ucraineană este interesată de soluţionarea grabnică a problemei centralei de la Dnestrovsk, acest subiect ar putea fi folosit ca argument în cazul demarcării porţiunii în localitatea Giurgiuleşti, recomandă studiul. Totodată, guvernul ar putea condiţiona această problemă de implicarea activă a Ucrainei în demarcarea frontierei pe sectorul centru.
Studiul „Frontiera moldo-ucraineană - un test pentru suveranitatea Republicii Moldova?", va fi inclus în cea de-a doua ediţie a Raportului IDIS de prevenire a crizelor, produs cu sprijinul financiar al National Endowment for Democracy (NED). Raportul urmează a fi lansat la sfârşitul lunii curente. (IDIS)
