Mihai Ghimpu a avut astăzi o discuţie telefonică cu Preşedintele României Traian Băsescu. Preşedinţii celor două state au convenit asupra detaliilor ce ţin de apropiata vizită a Preşedintelui Mihai Ghimpu la Bucureşti, în perioada 27-28 aprilie 2010.
Totodată, interlocutorii s-au referit la stadiul de evoluţie a proiectelor moldo-române asupra cărora s-a convenit în cadrul vizitei în Republica Moldova din ianuarie a.c. a Preşedintelui României Traian Băsescu.
Mihai Ghimpu l-a informat pe omologul său român că la 31 martie va prezida o şedinţă de lucru cu factorii de decizie, la care va fi prezentat raportul ministerelor de resort cu referire la acţiunile întreprinse de autorităţile din R.Moldova în urma vizitei Preşedintelui Traian Băsescu la Chişinău, precum şi agenda de lucru planificată în cadrul apropiatei vizite la Bucureşti, anunţă Serviciul de presă al Legislativului.