Trimite e-mail | Printeaza
Politic
06.04.2010

EVZ: Tatăl eroului de la Chişinău: „Dacă se află adevărul despre ce s-a petrecut atunci, asta va duce la pieirea lor, la scoaterea lor în afara legii”

EVZ: Tatăl eroului de la Chişinău: „Dacă se află adevărul despre ce s-a petrecut atunci, asta va duce la pieirea lor, la scoaterea lor în afara legii”

În anul scurs de la evenimentele din capitala Moldovei, regimul comunist a căzut, iar asta îl face pe Victor Boboc să spună că fiul său, Valeriu, n-a murit degeaba.

Atunci când pomenesc ziua de 7 aprilie 2009, basarabenii nu zic "revoltă", nici "revoluţie" sau "lovitură de stat", ci "evenimentele din aprilie". E o formulare care nu exclude, dar nici nu implică vreun verdict: o versiune oficială - rezultată în urma anchetei - lipseşte încă, deşi în acea zi câţiva tineri au fost ucişi în plină stradă, alţii au fost maltrataţi prin beciurile poliţiei, iar sediile principalelor instituţii ale statului au fost devastate sub privirile forţelor de ordine.

Nu se ştie nici azi cum a funcţionat mecanismul de aprindere a violenţelor, n-a fost rostit numele celui care, într-o secundă în care se plictisise să mai lovească, s-a uitat la trupul nemişcat al tânărului Valeriu Boboc şi a zis: "Aista-i gata!".

Cu cât mai neclare, cu atât mai folositoare sunt "evenimentele", par să-şi fi zis politicienii de la Chişinău. Atât comuniştii, cât şi reprezentanţii opoziţiei unite s-au baricadat în spatele adevărurilor proprii. Comuniştii şi-au croit chiar un slogan: "Să ne apărăm patria!", care ducea cu gândul la un război civil inevitabil.

Frica de inamicul invizibil n-a fost însă suficient de convingătoare, aşa că opoziţia - formată din Partidul Liberal Democrat, Partidul Liberal, Alianţa Moldova Noastră şi Partidul Democrat - a cumulat la alegeri 53 de mandate, faţă de cele 48 obţinute de comunişti. Cele patru partide au format Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE).

Primii paşi

În duminica Paştelui, liderii Alianţei au fost la locul în care a murit Valeriu Boboc. "Ştim cine l-a omorât", a declarat premierul Vlad Filat şi a aprins o lumânare.

Afirmaţia vine după ce, acum câteva zile, au fost publicate în premieră secvenţe din noaptea violenţelor, iar Damian Hâncu, un bărbat care a fost bătut atunci împreună cu Valeriu Boboc, a declarat, pentru Unimedia, că parcă acum știe cine-s autorii crimei. "Bărbatul îmbrăcat în albastru, cu haine sportive, era un poliţist şef. Intuiesc că din mâna lui a murit Valeriu Boboc".

Victor Boboc, tatălui Valeriu, a văzut imaginile. I-a fost greu, dar numai aşa poate şti răspunsurile care-l macină de un an încoace. E conştient că moartea fiului său a devenit un simbol pentru crima cea mare, iar aflarea adevărului despre moartea lui Valeriu este căutarea adevărului cel mare, fără de care o ţară nu poate să renască.

Începând de astăzi, EVZ vă prezintă felul în care s-a transformat în ultimul an o ţară mică, care-şi caută adevărul.

REVOLTĂ PE TWITTER

Ziua fără somn a tinerilor basarabeni


"Cum putem merge să ne culcăm dacă nu ştim cum o să arate oraşul când ne trezim?", scria Elena acum un an, în engleză, pe un canal de Twitter intitulat "#pman". E prescurtarea pentru Piaţa Marii Adunări Naţionale din centrul Chişinăului, locul în care s-a întâmplat totul. La vremea aceea, s-a scris mult despre "Revoluţia Twitter", despre miile de mesaje scurte transmise din focul revoltei, despre încurajări şi chemări.

Comuniştii câştigaseră alegerile parlamentare - cel putin aşa arătau procentele - şi se pregăteau deja să-i aleagă un succesor lui Vladimir Voronin. Apăruseră însă dovezi de fraudare din toate părţile, indicate de opoziţie şi de câteva organizaţii non-guvernamentale, iar autorităţile nu acceptau nici măcar renumărarea voturilor. Ziua de 6 aprilie a fost chiar decretată de catre contestatari "Zi Naţională de Doliu" şi câteva mii de oameni au venit în centrul oraşului, pentru a aprinde lumânări.

A doua zi dimineaţă au fost şi mai mulţi, în jur de 30.000 de oameni. Protestele paşnice din ziua precedentă s-au transformat însă rapid în violenţe, pe fondul amorţelii suspecte a forţelor de ordine şi a provocărilor de tot felul.

O "sfidare" negociată

E încă mult mister în legătură cu felul în care s-a ajuns la devastarea clădirii Preşedinţiei şi a Parlamentului. A devenit totuşi limpede între timp că gestul de sfidare supremă invocat de Voronin - arborarea steagurilor României şi a Uniunii Europene pe cele două clădiri - a fost chiar "opera" autorităţilor.

În urma difuzării unor imagini din acea zi, Vladimir Ţurcan - la acea vreme una dintre figurile marcante ale PCRM- a recunoscut că a negociat cu cinci dintre protestatari arborarea steagurilor "inamice". S-a dorit astfel "calmarea situaţiei", după cum a motivat Ţurcan.

Dupa ce întreaga zi lipsise din peisaj, Voronin avea sa iasă seara cu o declaraţie televizată halucinantă. "O mână de fascişti beţi de furie încearcă sa comită o lovitură de stat. (...) Tot ceea ce au întreprins în ultimele 24 de ore nu poate fi descris altfel decât ca o lovitură de stat", susţinea preşedintele. Iar "lovitura de stat" nu putea fi lucrată, evident, decât de opoziţia din Moldova şi de România.

Măsurile au fost imediate: ambasadorul român Filip Teodorescu a fost declarat persona non grata şi expulzat, au fost introduse vizele pentru cetăţenii români, iar o parte dintre tinerii care se aflau prin centrul oraşului - indiferent dacă aveau sau nu legătură cu protestele din timpul zilei - au fost bătuţi cu bestialitate. Trei dintre aceştia au murit sub bastoanele poliţiştilor: Valeriu Boboc, Eugen Ţapu şi Ion Ţâbuleac. Alte zeci au fost arestaţi şi maltrataţi, zile întregi.

După repetarea alegerilor, Chişinăul are un nou guvern, din care comuniştii lipsesc. Românilor nu li se mai cer vize, gardul de sârmă care sufoca malul stâng al Prutului a fost pus la pământ, între cele două state există un acord privind micul trafic de frontieră. Iar Elena, fata care acum un an nu voia să mearga la culcare, scrie pe Twitter despre cărţi, filme sau călătorii în străinătate. Cel mai recent mesaj al Elenei este: "Întotdeauna e bine când te întorci acasă".

CERTITUDINEA UNUI PĂRINTE

"Comuniştii nu vor mai veni la putere în vecii vecilor!

Victor Boboc se sufocă şi acum de durere. De câteva zile, îi vede întruna pe oamenii aceia strânşi în jurul fiului său, lovindu-l întruna, chiar şi după ce încetase să mai miste. E undeva în apropierea Arcului de Triumf, iar poliţişti în uniforme şi în civil aleargă în toate părţile. O parte dintre ei dau cu picioarele în două trupuri întinse pe jos fără să se uite, de parcă s-ar împiedica de bordură.

La un moment dat, cei bătuţi sunt urcaţi într-o camionetă. "Nu ştiu numele celor care l-au ucis şi am încă indoieli că se vor afla", spune tatăl lui Valeriu Boboc, pentru EVZ.

Damian Hâncu, tânărul aflat atunci alături de Valeriu, zice însă că se va uita la imagini de câte ori va fi nevoie, pentru a afla. „Chiar dacă eram cu faţa la pământ, pentru că îmi acopeream faţa şi ochii de lovituri, cred că i-aş putea recunoaşte pe poliţiştii care ne-au bătut, mai ales acum, după ce am văzut imaginile video din acea noapte", a spus Hâncu, pentru Jurnal TV.

Iar premierul Vlad Filat i-a cerut ministrului de interne, Victor Catan, să-i suspende din funcţie pe toţi subalternii în privinţa cărora există probe evidente că ar fi luat parte la reprimarea violentă a manifestanţilor de la 7 aprilie, pînă la finalizarea anchetelor.

Printre aceştia s-ar afla, potrivit liderilor AIE, chiar fostul comisar al municipiului Chişinău, Iacob Gumeniţă.

De la "intoxicare" la adevăr

Sunt paşi care păreau imposibili în vremea comuniştilor, atunci când medicii au scris pe certificatul de deces al lui Valeriu Boboc: "intoxicare cu o substanţă necunoscută", iar procurorii au amânat întruna ancheta.

În preziua alegerilor parlamentare de la sfârşitul lui iulie 2009, în timpul unei alte discuţii, Victor Boboc înşirase o socoteală: dacă regimul lui Vladimir Voronin n-ar fi părăsit a doua zi puterea, era hotărât să se mute din Republica Moldova - aşa nu mai putea trăi. N-a mai fost cazul. Nu ştie cât a contat moartea fiului său în această răsturnare de regim, dar e un miracol că s-a întâmplat.

"Acum suntem mai liberi. Sigur că mai e mult până lucrurile se limpezesc, dar trebuia să se înceapa de undeva. Sunt sigur de ceva: comuniştii nu vor mai veni la putere în vecii vecilor! Dacă se află adevărul despre ce s-a petrecut atunci, asta va duce la pieirea lor, la scoaterea lor în afara legii", speră Victor Boboc. (EVZ)

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus