Publicaţia se află la a doua ediţie şi este elaborată de Centrul Analitic Independent Expert-Grup în cadrul proiectului "Moldova 2009: Raport de Stare a Ţării - Continuarea dezvoltării într-un mediu intern şi extern turbulent". Proiectul a beneficiat de suportul financiar oferit de Black Sea Trust (Bucureşti, România) şi de Balkan Trust for Democracy (Belgrad, Serbia). Raportul abordează situaţia critică în care se află Republica Moldova în momentul de faţă şi implicaţiile pe care le poate avea aceasta, evaluează obiectiv cadrul de dezvoltare a ţării şi furnizează unele soluţii la problemele ce derivă din provocările interne şi externe: criza economică, energetică şi ecologică, guvernare deficitară, democraţie fragilă şi obstacole în calea dezvoltării economice. Fiind o continuare logică a Raportului de Stare a Ţării 2007, prezenta publicaţie actualizează concluziile esenţiale ale precedentei ediţii şi furnizează soluţii noi de politici pentru problemele de bază ce afectează dezvoltarea Republicii Moldova ca stat.
Principalele concluzii ale analizei
Din păcate, Moldova nu dispune nici de rezerve semnificative de resurse naturale, nici de suficient capital productiv. Solurile sunt principala resursă prezentă din abundeţă în Moldova. Acestea însă nu au fost valorificate din punct de vedere economic şi sunt supuse unui proces continuu de eroziune, care le afectează fertilitatea şi capacităţile regeneratoare. În acelaşi timp, în Moldova prea mult teren este alocat pentru activităţi agricole ineficiente şi prea puţin pentru activităţi industriale, inclusiv pentru infrastructura necesară dezvoltării sectorului agricol. Limitată în resurse naturale şi capital, Moldova va trebui să adopte strategii inteligente de dezvoltare, bazate pe instruirea avansată a capitalului uman şi dezvoltarea noilor tehnologii, printre care cele menite să eficientizeze consumul de apă şi energie şi să oprească degradarea solurilor. Lipsa resurselor
energetice proprii şi creşterea deficitului de resurse acvatice vor rămâne în continuare principalele probleme ce vor îngreuna nu doar dezvoltarea economică a statului, ci şi opţiunile geopolitice ale acestuia. Întrucât capitalul uman este cea mai valoroasă resursă de care dispune Moldova, creşterea productivităţii muncii, prin sporirea calităţii studiilor şi dezvoltarea şi aplicarea noilor tehnologii, ar trebui să constituie obiectivul suprem pe agenda oricărui Guvern preocupat de dezvoltarea economică a statului.
Faţă de majoritatea statelor aflate în tranziţie, Republica Moldova a făcut progrese economice modeste după obţinerea independeţei în 1991. Republica Moldova nu a fost capabilă să valorifice în deplină măsură resursele naturale şi capitalul uman de care dispune pentru a remedia problemele sale structurale şi cele legate de amplasarea sa geografi că şi a obţine standarde de viaţă mai înalte pentru cetăţenii săi. Migrarea masivă a forţei de muncă este un exemplu elocvent în acest sens.
Politicile incoerente şi inconsistente de dezvoltare economică sunt principalii factori ce au stat la baza regresului Republicii Moldova. Guvernele ce s-au perindat nu au fost capabile să renuţe la practica sovietică de amestec în afacerile mediului privat. Dimpotrivă, după 2001 situaţia s-a înrăutăţit şi mai mult întrucât verticala puterii a penetrat nu doar administrarea publică, ci şi sectorul privat. Republica Moldova nu a reuşit să-şi restructureze nici sistemul inefi cient de reglementare a mediului de afaceri şi nici să atragă şi să meţină investiţii străine şi interne. Nu este de mirare deci că creşterea economică, obţinută în perioada anilor 2000-2008, s-a încheiat odată cu contracţia remiteţelor, principalul motor al acestei creşteri . Pieţele financiare sunt încă subdezvoltate şi incapabile să furnizeze la costuri rezonabile resursele investiţionale necesare mediului de afaceri.
Cu exporturi ce au crescut lent şi importuri concentrate pe bunuri nesubstituibile, ţara a avut de suferit, de asemenea, şi de pe urma difereţei tot mai mari dintre preţurile de import şi cele de export. O concluzie majoră este că adevărata modernizare economică a ţării încă abia urmează să înceapă şi, din păcate, dacă acest proces se va desfăşura cu viteza actuală, va fi nevoie încă de multe cicluri electorale sau chiar decenii.
Societatea moldovenească este extrem de eterogenă şi fragmentată şi în mod evident, rezolvarea acestei probleme delicate nu este deloc uşoară. În acest sens ar fi însă necesară adoptarea unei strategii care ar opri accentuarea divizării interne. Nu este nevoie ca guvernarea să facă eforturi extraordinare în acest sens, fi ind sufi cient să evite anumite acţiuni ce ar îndepărta şi discrimina orice grup etnic, religios sau social şi să se abţină de la oferirea „soluţiilor identitare" pentru
grupurile sociale ce nu le pot accepta.
Pe plan extern, prioritatea absolută pentru Republica Moldova ar trebui să fi e urmarea, prin acţiuni concrete, a cursului pro-european: cuvintele trebuie susţinute de fapte. Cu alte cuvinte, toate angajamentele externe, dar în special cele pro-europene, trebuie transpuse în practică prin reforme interne globale şi profunde. În acelaşi timp, relaţiile cu ceilalţi actori regionali ar trebui să rămână bune, iar declaraţiile şi acţiunile provocatoare (atât în interiorul, cât şi exteriorul ţării) ar
trebui să fi e evitate. Procesul de integrarea europeană nu trebuie să fi e unul brusc şi efervescent, ci, mai curând, unul calm şi fi resc.
