Preşedintele interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu, Preşedinte al Parlamentului, va efectua, în perioada 27-28 aprilie curent, o vizită oficială în România la invitaţia Preşedintelui român Traian Băsescu.
Potrivit programului, după sosirea la Bucureşti, în dimineaţa zilei de 27 aprilie, Preşedintele Mihai Ghimpu va depune o coroană de flori la „Mormântul Ostaşului Necunoscut" din Parcul Carol I.
În dimineaţa aceleiaşi zile Preşedintele interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu va avea, la Palatul Cotroceni, o întrevedere tete-a-tete cu Preşedintele României Traian Băsescu, după care vor urma convorbiri cu participarea membrilor celor două delegaţii oficiale. Ulterior, este planificată ceremonia semnării unui set de acorduri bilaterale de colaborare în diferite domenii, precum şi declaraţii de presă ale celor doi şefi de state.
La Bucureşti, Mihai Ghimpu se va întâlni cu Mircea Geoană, Preşedintele Senatului României, şi Roberta Anastase, Preşedintele Camerei Deputaţilor, în cadrul căreia va fi semnat protocolul de colaborare între Parlamentele Republicii Moldova şi României. Potrivit agendei, Preşedintele Mihai Ghimpu va rosti un discurs în şedinţa publică lărgită a Parlamentului României, la care vor participa şi şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti.
Preşedintele Mihai Ghimpu are planificat şi un dejun de lucru cu prim-ministrul României Emil Boc.
Programul primei zile prevede şi întrevederea Preşedintelui interimar al Republicii Moldova cu un grup de oameni de afaceri din România, la Camera de Comerţ şi Industrie, şi cu Primarul General al Municipiului Bucureşti, Sorin Oprescu. Ulterior, la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti se va desfăşura ceremonia decernării titlului „Doctor Honoris Causa" Preşedintelui Mihai Ghimpu.
În dimineaţa zilei de 28 aprilie, Mihai Ghimpu urmează să se întâlnească cu Prea Fericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, după care delegaţia oficială a Republicii Moldova se va deplasa la Suceava şi Iaşi. La Mănăstirea Putna Preşedinţii Mihai Ghimpu şi Traian Băsescu vor depune coroane de flori la Mormântul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, după care vor avea o întâlnire cu Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor şi Părintele Melchisedec, Stareţul Mănăstirii Putna.
La Iaşi Preşedintele Mihai Ghimpu are planificate întrevederi cu autorităţile locale, precum şi o vizită la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza", unde se va întâlni cu studenţii şi conducerea Universităţii.
Din componenţa delegaţiei, care îl însoţeşte pe Preşedinte, fac parte Iurie Leancă, viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Valeriu Lazăr, viceprim-ministru, ministrul Economiei, Anatolie Şalaru, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Leonid Bujor, ministrul Educaţiei, Gheorghe Şalaru, ministrul Mediului, Valentina Buliga, ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Marcel Răducan, ministrul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale, Ion Cebanu, ministrul Tineretului şi Sportului, Mihai Bălan, consilier al Preşedintelui în probleme de politică externă şi integrare europeană, Oleg Bodrug, deputat în Parlamentului Republicii Moldova, Dorin Chirtoacă, Primar General al municipiului Chişinău, alte persoane oficiale, anunţă Serviciul de Presă al Preşedintelui R.Moldova.