Trimite e-mail | Printeaza
Politic
29.04.2010

Andrei Popov a participat la Forumul UE – Ucraina

Potrivit MAEIE, în zilele de 27-28 aprilie curent, dl Andrei Popov, Viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a participat la cea de-a IV-a ediţie a Forumului UE - Ucraina, care s-a desfăşurat la Kiev.

În cadrul forumului, Andrei Popov a avut o intervenţie la panelul „Viitorul cooperării regionale în Europa Centrală şi de Est şi impactul Parteneriatului Estic", moderat de Marat Terterov, Director al Centrului European de Geopolitică din Belgia. De asemenea, la acest panel au participat Giorgi Baramidze, Viceprim-ministru al Georgiei, Bogdan Mazuru, Secretar de Stat al MAE al României, Boris Tarasiuk, Preşedinte al Comitetului Integrării Europene al Radei Supreme a Ucrainei,  parlamentari din Suedia şi Italia.

Forumul UE-Ucraina este o platformă pentru discuţii la tematica actuală europeană, care a reunit reprezentanţi oficiali, ai societăţii civile şi ai comunităţii de afaceri din ţările UE, Ucraina, Republica Moldova, SUA, Federaţia Rusă, Georgia, Belarus etc. 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus