Trimite e-mail | Printeaza
Politic
07.05.2010

Mihai Ghimpu s-a întîlnit cu Ambasadorul Federaţiei Ruse

Mihai Ghimpu a avut, în dimineaţa zilei de astăzi, o întrevedere de lucru cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Valeri Kuzmin.

În cadrul întrevederii, diplomatul rus l-a informat pe Mihai Ghimpu despre agenda finală a Summit-ului informal al şefilor de stat din CSI, care se va desfăşura pe 8 mai la Moscova, precum şi despre documentele propuse pentru examinare.

Mihai Ghimpu a menţionat că R.Moldova va semna Mesajul şefilor de stat din CSI adresat veteranilor războiului şi persoanelor care au activat în spatele frontului din statele Comunităţii, cu prilejul aniversării a 65-a a victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei, precum şi va susţine Declaraţia şefilor de state care participă la manifestările organizate la Moscova, cu prilejul împlinirii a 65 de ani de la sfîrşitul celui de-al doilea război mondial în Europa.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul întrevederii, Mihai Ghimpu a făcut o trecere în revistă a planului de acţiuni care vor fi organizate la 9 mai în R.Moldova cu prilejul victoriei asupra fascismului, iar Valeri Kuzmin l-a informat că misiunea diplomatică va participa la toate manifestările organizate de autorităţile moldave la nivel de stat,

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus