Primăria municipiului Chişinău a organizat astăzi Forumul Primarilor din Republica Moldova, ediţia I. Evenimentul, care s-a desfăşurat cu genericul „Capacităţile administraţiei publice locale: realităţi şi perspective", are loc în cadrul Zilelor Europei la Chişinău şi a adunat câteva sute de primari din toate zonele republicii.
În calitate de oaspeţi, la Forum au participat ambasadorul Dirk Schuebel, şef al delegaţiei Uniunii Europene în R. Moldova, Tatiana Balan, preşedinta Congresului Autorităţilor Locale din Moldova, dar şi reprezentanţi ai societăţii civile. Cei prezenţi au luat cunoştinţă cu proiectele care se implementează la moment în unele primării, inclusiv în Chişinău. De asemenea, primarii au participat la seminarele, cu tema: „Fortificarea parteneriatelor dintre autorităţile publice locale, cetăţeni şi agenţii economici - oportunităţi şi beneficii" şi „Donatorii internaţionali în R. Moldova: posibilităţi de colectare şi accesare de fonduri".
În discursul său, primarul capitalei a menţionat că scopul Forumului este de a consolida capacităţile administraţiei publice locale în condiţiile actuale ale Republicii Moldova. Dorin Chirtoacă a remarcat că schimbul de practici va contribui la motivarea reprezentanţilor administraţiilor publice locale în vederea elaborării şi implementării proiectelor şi va spori reţeaua de colaborare în zona de activitate regională sau rurală.
Primarul general a declarat că autorităţile locale au şansa să consolideze relaţii care vor reprezenta cheia succesului de azi şi de mâine a administraţiei - una din premizele cele mai importante în vederea aderării R. Moldova la comunitatea europeană. În context, Dorin Chirtoacă a exprimat convingerea că într-un viitor apropiat ţara noastră va sărbători Ziua Europei alături de toate ţările membre ale Uniunii Europene, anunţă Serviciul de presă Primariei.