Potrivit MAEIE, la 13 mai, în urma alegerilor în Adunarea Generală ONU, la New York, cu votul a 175 de ţări membre, Republica Moldova a fost aleasă pentru prima dată în calitate de membru al Consiliului pentru Drepturile Omului pentru perioada 2010-2013, fapt care constituie rezultatul unor eforturi diplomatice consecvente depuse pe parcursul ultimilor ani de MAEIE şi reprezentanţele sale permanente de la Geneva şi New York.
Republica Moldova şi-a prezentat candidatura în Consiliul pentru Drepturile Omului în 2006, serviciul diplomatic al ţării angajându-se, astfel, într-un proces susţinut de afirmare a obiectivelor Republicii Moldova privind respectarea şi promovarea drepturilor omului atât în plan naţional, cât şi internaţional. Odată cu alegerea în această structură ONU, Republica Moldova urmează să demonstreze consecvenţă în implementarea tratatelor multilaterale în domeniul drepturilor omului la care statul este parte, să coopereze cu structurile şi mecanismele de monitorizare ONU şi să contribuie la activitatea Consiliului prin promovarea acestor mecanisme în rândul statelor membre.
Consiliul ONU pentru Drepturile Omului reprezintă organul principal ONU în acest domeniu şi a fost creat în 2006, înlocuind Comisia ONU pentru Drepturile Omului. Acesta este compus din 47 de membri (state suverane) aleşi pe principiul angajamentului şi al gradului de respectare a drepturilor omului, precum şi al reprezentării geografice echitabile. Lucrările Consiliului se desfăşoară la Oficiul ONU de la Geneva.