Vlad Filat şi Comisarul european pentru extindere şi politica europeană de vecinătate, Stefan Fule au semnat Memorandumul privind Programul comprehensiv de consolidare a capacităţilor instituţionale. Memorandumul urmăreşte realizarea obiectivului R.Moldova şi al Comisiei Europene de a elabora un document cadru al Programului aprofundat de consolidare instituţională, identificînd instituţiile care necesită a fi consolidate. Ştefan Fule a menţionat că acest Program este unul de maximă importanţă şi a precizat că, în cadrul lui, R.Moldova va beneficia de asistenţă în valoare de peste 40 mln. euro, în perioada 2011-2013.
Sub aspect practic, Programul Aprofundat de Consolidare Instituţională prevede oferirea de echipament, asistenţă tehnică, programe de instruire, programe academice, schimb de experienţă, schimb de experţi între instituţiile omoloage din RM şi UE.
Comisarul european a menţionat că Programul este o parte mică a angajamentului plenar al UE de a susţine Republica Moldova.
Vlad Filat a spus că unităţile beneficiare sînt: Cancelaria de Stat, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Economiei, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Inspectoratul General de Supraveghere Fitosanitară, Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei, Agenţia pentru Achiziţii Publice, Agenţia pentru Protecţia Proprietăţii Intelectuale, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, Procuratura Generală.
„Acest Program ne va permite să transformăm instituţiile noastre în instituţii europene, responsabile faţă de cetăţean, astfel încît procesul de europenizarea a ţării noastre să devină vizibil încă de la interacţiunea cetăţenilor cu structurile statului", a precizat Prim-ministrul.
Vlad Filat a menţionat că astăzi a transmis Comisarului european şi o matrice de acţiuni, care este o foaie de parcurs pentru apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană. „Matricea conţine priorităţi, acţiuni ce urmează a fi întreprinse pentru atingerea lor, perioada de implementare, dar şi acţiunile ce urmează să fie întreprinse de partenerii noştri europeni", a precizat Premierul.
Stefan Fule a menţionat că matricea reprezintă tema de acasă, pe care urmează să o facă Republica Moldova, ea fiind totodată şi o temă de acasă pentru Bruxelles, anunţă Serviciul de presă al Guvernului.
„Această matrice nu va înlocui în nici un caz noul Acord dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Mai degrabă, ea reprezintă un instrument de dirijare politică", a precizat oficialul european.