Trimite e-mail | Printeaza
Economie
20.05.2010

R.Moldova a semnat un Acord în domeniul finanţelor publice cu România

R.Moldova a semnat un Acord în domeniul finanţelor publice cu România

Ministrul Finanţelor Veaceslav Negruţa a semnat ieri, 19 mai, la Bucureşti, Acordul de cooperare în domeniul finanţelor publice, cu omologul său Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu.

Acordul de cooperare între cele două ministere prevede elaborarea şi realizarea unor programe anuale comune în următoarele domenii: gestionarea bugetului, politica şi legislaţia fiscal-bugetară, politica şi legislaţia vamală, administrarea impozitelor şi taxelor, autonomia financiară a autorităţilor publice locale, administrarea datoriei publice, controlul financiar public intern, achiziţii publice.

Cooperarea pe aceste domenii se va desfăşura sub forma unor programe de instruire organizate de comun acord, schimb de materiale documentare, legislaţie şi alte informaţii din domeniul finanţelor publice, schimb de experienţă prin reuniuni, seminarii, conerinţe şi ateliere de lucru între cele două state.

Acordul se va implementa pe baza unui Program anual de cooperare stabilit de către cele două ministere, ce va detalia activităţile ce se vor întreprinde pentru fiecare domeniu de cooperare în parte.


Omologul său din Republica Moldova, Veaceslav Negruţa, a punctat faptul că 'Republica Moldova a aşteptat mult semnarea acestui acord', exprimându-şi speranţa 'într-o colaborare bună în domeniul finanţelor publice'.

Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu a menţionat importanţa semnării acestu acord: 'Avem multe de discutat pe partea tehnică, în special, în domeniul evaziunii fiscale', informează un comunicat al MFP.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus