Trimite e-mail | Printeaza
Politic
21.05.2010

Vizita lui Filat la Sankt-Petersburg

Vizita lui Filat la Sankt-Petersburg

Prim-ministrul Vlad Filat a participat astăzi la Sankt-Petersburg (Rusia) la Summit-ul şefilor de guvern din Comunitatea Statelor Independente Vlad Filat a avut la Sankt-Petersburg întrevederi cu omologii săi din Armenia, Ucraina şi Kazahstan. Pentru seara zilei de astăzi este preconizată şi o întrevedere cu premierul rus Vladimir Putin

În cadrul Summit-ului, au fost abordate chestiuni ce ţin de colaborarea statelor-membre în cadrul Comunităţii, de sporirea eficienţei cooperării bilaterale şi multilaterale.

Participanţii au abordat probleme privind colaborarea statelor CSI în domeniul energetic, agricol, îmbunătăţirii accesului mărfurilor şi serviciilor pe pieţele naţionale etc.

Prim-ministrul Vlad Filat a menţionat că Republica Moldova este pentru dezvoltarea cooperării comercial-economice, precizînd în context că ţara noastră susţine iniţiativa elaborării proiectului Acordului privind zona de comerţ liber şi va participa la definitivarea lui.

Vlad Filat a accentuat că asigurarea securităţii energetice a ţărilor CSI şi cooperarea în situaţii de criză este una din direcţiile principale ale colaborării Moldovei în CSI, atît la nivel bilateral, cît şi multilateral.
Premierul s-a referit şi la colaborarea în domeniul agro-alimentar, menţionînd că piaţa produselor agricole şi accesul liber al produselor agricole pe pieţele, unde există necesitate, este o temă de interes pentru Republica Moldova.

Vlad Filat a accentuat, de asemenea, şi importanţa cooperării statelor CSI în sfera umanitară.

Raportorii în cadrul Summit-ului au menţionat necesitatea conjugării eforturilor în vederea depăşirii problemelor şi provocărilor comune cu care se confruntă statele-membre ale Comunităţii, pornind de la principiul beneficiului reciproc.
În final, participanţii la Summit au semnat un şir de documente, cum ar fi: Planul măsurilor primordiale pentru realizarea Concepţiei colaborării statelor-membre ale CSI în sfera energetică, Cu privire la Consiliul interguvernamental în problemele complexului agroindustrial al CSI, Cu privire la rezultatele reviziilor documentare a activităţii financiar-administrative a organelor finanţate din bugetul comun al CSI, efectuate în 2009 etc., anunţă un comunicat al Serviciul de presă al Guvernului

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus