Vlad Filat şi-a manifestat satisfacţia că după 3 luni de cînd Misiunea şi-a început activitatea în Republica Moldova aceasta s-a dovedit a fi un succes. La întîlnire a participat şi şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Moldova, Ambasadorul Dirk Schuebel. Vlad Filat şi şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Moldova, Ambasadorul Dirk Schuebel i-au anunţat pe consilieri că vor solicita Uniunii Europene extinderea acestei Misiuni astfel încît şi alte ministere să beneficieze de consultanţă specializată.
Premierul a mai spus că are mare încredere în eficienţa activităţii lor şi că aşteaptă de la ei soluţii concrete pentru a fi implementate la nivelul instituţiilor din Republica Moldova.
În cadrul Misiunii Uniunii Europene de Consiliere în Politici Publice pentru Republica Moldova activează nouă experţi internaţionali, care consiliază conducerile mai multor instituţii ale statului în implementarea reformelor democratice şi accelerarea asocierii şi integrării economice dintre Uniunea Europeană şi Moldova. Această misiune vine ca răspuns la solicitarea Guvernului Republicii Moldova adresată către Uniunea Europeană.
Echipa de consilieri UE: Consilier tehnic principal al Primului Ministru, coordonatorul echipei de consilieri UE, Rupinder Singh, Marea Britanie; Consilier pentru comunicare al Primului Ministru, Daniel Diviricean, România; Consilier al Ministrului de Justiţiei, Raulickyte Ausra, Lituania; Consilier la Inspectoratul Fiscal, Ernst Mehrengs, Olanda; Consilier al Ministrului Economiei, Georgiadis Nick, Grecia; Consilier la Agenţia pentru Achiziţii Publice, Maia Riccardo, Italia; Consilier al Ministrului Agriculturii şi Industriei Alimentare, Waldemar Sochaczewski, Polonia; Consilier al Ministrului de Interne, Dan Peterson, Suedia;Consilier al Ministrului de Finanţe, procesul de selecţie este în curs de desfăşurare.
Bugetul total al proiectului este de € 1,596,217, finanţat de către Uniunea Europeană şi co-finanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.