Relaţiile cu Germania, stat lider al Uniunii Europene, prezintă un interes sporit pentru R.Moldova şi poartă un caracter de parteneriat durabil şi constructiv, a declarat astăzi Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, în cadrul întrevederii cu Berthold Johannes, noul Ambasador al Republicii Federale Germania, care şi-a prezentat scrisorile de acreditare în noua funcţie.
Mihai Ghimpu a accentuat că Republica Moldova apreciază susţinerea din partea Germaniei şi încurajarea consecventă a opţiunii ţării noastre în favoarea valorilor europene şi a apropierii de Uniunea Europeană, menţionînd şi sprijinul Germaniei pentru includerea în concluziile Consiliului de Asociere din 15 iunie 2010 a deciziilor privind iniţierea negocierilor la crearea zonei de comerţ liber aprofundat şi cuprinzător, şi lansarea dialogului privind liberalizarea regimului de vize pentru cetăţeni moldoveni.
Mihai Ghimpu a salutat şi Memorandumul adoptat la 5 iunie 2010 de către Cancelarul Federal al Germaniei, Angela Merkel, si Preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, exprimîndu-şi speranţa că angajamentul politic asumat de către liderii celor două ţări va deschide perspective promiţătoare în reglementarea conflictului transnistrean.
Referindu-se la relaţiile comercial-economice dintre două state, Preşedintele ţării a menţionat că în ultima perioadă de timp a fost înregistrată o creştere a volumului comerţului exterior cu circa patru la sută, iar soldul investiţiilor germane în Republica Moldova constituie peste 1,7 mlrd de lei sau peste 7% din suma totală a investiţiilor străine în economia naţională. "Astăzi în Republica Moldova activează 166 de întreprinderi cu capital german. Consider că în această direcţie mai sînt rezerve, deoarece piaţa noastră mai este în aşteptarea unor noi investiţii din Germania, pentru aceasta fiind create toate condiţiile", a declarat şeful statului.
La rîndul său, Berthold Johannes a accentuat că programele de reformare, implementate de Alianţa pentru Integrare Europeană, creează un climat investiţional foarte atractiv, exprimîndu-şi încrederea că numărul investiţiilor germane în ţara noastră va spori. Noul ambasador al Germaniei la Chişinău şi-a exprimat convingerea că relaţiile bilaterale dintre două state se vor dezvolta în continuare, accentuînd că autorităţile de la Berlin vor susţine şi în continuare eforturile Republicii Moldova în implementarea reformelor democratice, informează un comunicat al Preşedinţiei..