Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
16.06.2010

Licenţa companiei „Eventis Mobile” a fost sisitată pe un nou termen de două luni

La cererea administratorului insolvabilităţii ÎM „Eventis Mobile" S.R.L., Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI), prin decizia Consiliului său de Administraţie, a sistat temporar, pe o nouă perioadă de două luni, licenţa pentru prestarea serviciilor de telefonie mobilă celulară, standardul GSM, pe care o deţine compania dată.

Administratorul şi-a motivat cererea prin măsurile de asigurare aplicate de Curtea de Apel Economică prin încheierea sa din 2.02.2010 legată de admiterea cererii privind iniţierea procesului de insolvabilitate a Î.M. „Eventis Mobile" S.R.L. Aceste măsuri prevăd că toate activele companiei, inclisiv licenţa şi alte active nemateriale reprezintă masa debitoare care, fiind realizată, va servi drept sursă de acoperire a creanţelor creditorilor ÎM „Eventis Mobile".

Decizia iniţială de sistare a licenţei menţionate a fost luată de Agenţie la 13 februarie 2010, la cererea conducerii companiei. Între timp, la 7 aprilie 2010 a intrat în vigoare hotărîrea Curţii de Apel Economice privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de Î.M. „Eventis Mobile" S.R.L., prin care a fost desemnat şi administratorul insolvabilităţii întrerinderii date. La cererea acestuia, Consiliul de Administraţie al Agenţiei a emis a doua decizie privind sistarea temporară a licenţei sus-menţionate. Aceste decizii au fost luate în temeiul art. 20 al Legii privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător nr. 451-XV din 30 iulie 2001.

Anterior, în urma unui control al companiei „Eventis Mobile" privind respectarea condiţiilor de licenţă, efectuat în decembrie 2009, Agenţia a stabilit că titularul licenţei nu şi-a onorat obligaţia de a asigura, către finele anului 2009, rata de acoperire cu semnal radio de 60% a populaţiei republicii şi a opera cu cel puţin 340 staţii de bază. Compania a fost avertizată şi i s-a cerut înlăturarea lacunelor depistate cu prezentarea unui plan de acţiuni pentru depăşirea situaţiei create. Conducerea ÎM „Eventis Mobile" nu s-a conformat cerinţelor Agenţiei, invocând drept motiv lipsa mijloacelor financiare necesare pentru a asigura calitatea şi continuitatea furnizării serviciilor prestate.

ÎM „Eventis Mobile" a obţinut licenţa pentru prestarea serviciilor de telefonie mobilă la finele anului 2006, iar în decembrie 2007 a efectuat lansarea comercială a acestor servicii. Pentru licenţă compania a achitat o taxă în valoare de 8 mil. dolari SUA. „Eventis Mobile" a devenit al patrulea operator pe piaţa naţională de telefonie mobilă după "Orange Moldova", "Moldcell" şi "Moldtelecom". Potrivit ultimului raport statistic prezentat Agenţiei de către ÎM „Eventis Mobile", anul trecut compania a înregistrat un volum de vânzări în sumă de 7,5 mil. lei, având la finele anului 2009 peste 11,8 mii de abonaţi, informează un comunicat al Serviciul de presă al ANRCETI.

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus