Trimite e-mail | Printeaza
Politic
21.06.2010

R. Moldova: Referendum constituţional pe 5 septembrie

Referendumul constituţional privind modificarea constituţiei, astfel ca şeful statului să fie ales de către popor, ar putea avea loc pe 5 septembrie.

Deputaţii moldoveni semnează un proiect de lege în acest sens, care va fi transmis în cursul acestei săptămâni spre avizare Curţii Constituţionale, a declarat pentru Agerpres, preşedintele comisiei juridice din parlamentul de la Chişinău, Ion Pleşca. El a evitat să ofere şi alte detalii, până când documentul nu va fi transmis Curţii.

Curtea va trebui să dea avizul în decurs de zece zile de la primirea proiectului, după care acesta va fi examinat în parlament.

Alianţa pentru Integrare Europeană a anunţat la începutul acestei luni că va organiza un referendum constituţional în luna septembrie, pentru a modifica procedura de alegere a şefului statului, după ce a eşuat găsirea unui consens pentru modificarea constituţiei în parlament. Ulterior, în luna noiembrie, ar urma să se desfăşoare alegeri parlamentare anticipate şi prezidenţiale, concomitent după referendum, după cum a anunţat preşedintele interimar Mihai Ghimpu. În prezent, preşedintele ţării este ales de parlament cu votul a 61 din 101 deputaţi.

cuvinte-cheie: alegeri | Parlament

Comentarii (5)

 

Related news

Sus