Consiliul de Directori al Băncii Mondiale a aprobat astăzi un credit de finanţare pentru Republica Moldova în sumă de 25 milioane dolari SUA pentru o Operațiune de politici de dezvoltare în scopul relansării economice. Principalul obiectiv al acestei operațiuni constă în asigurarea unei finanţări adecvate a cheltuielilor prioritare pentru relansarea economică şi protecţia socială a păturilor vulnerabile pe toată durata reformelor fiscale, precum şi crearea premiselor pentru o relansare durabilă în perioada ulterioară crizei graţie exporturilor şi investiţiilor private.
Operaţiunea de politici de dezvoltare se axează pe sprijinirea Programului de Stabilizare şi Relansare Economică al Guvernului Republicii Moldova prin stimularea relansării economice şi reducerea impactului exercitat de recesiunea severă indusă de criză asupra persoanelor pauperizate.
"Banca Mondială a intervenit rapid în acoperirea nevoilor financiare ale Republicii Moldova pe durata crizei economice actuale", a constatat Melanie Marlett, managerul de ţară al Băncii Mondiale în Republica Moldova. "Sperăm ca împrumutul în valoare de 25 milioane dolari SUA, aprobat astăzi, să accelereze relansarea economică a Moldovei şi să susțină o creştere economică pe termen scurt şi mediu".
Suma de 25 milioane dolari SUA va completa programul sprijinit de Fondul Monetar Internațional ce vizează ajustarea fiscală cu măsuri de ameliorare a structurii bugetului şi stimularea creșterii economice.
Principalele obiective ale Operaţiunii de politici de dezvoltare sunt următoarele: susţinerea procesului planificărilor bugetare în vederea sporirii finanţării destinate întreţinerii drumurilor; direcționarea mai eficientă a subvenţiilor agricole cu accent pe investiţii şi susținerea producătorilor agricoli individuali; dreşterea accesului la noul sistem de asistenţă socială în bază de venituri; dreşterea profitabilității exporturilor tradiţionale prin crearea unui mediu competitiv şi favorabil producătorilor vinicoli; asigurarea unui sector energetic mai viabil comercial și compensarea persoanelor pauperizate; facilitarea implementării conexiunilor transfrontaliere prin cablu cu fibră optică, urmărind drept scop reducerea costurilor şi creşterea calităţii serviciilor de Internet accesibile publicului; ameliorarea mediului de afaceri prin reducerea volumului de timp necesar pentru înregistrarea unei afaceri, informează un comunicat al Băncii Mondiale