Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
08.07.2010

Moldovenii devin cetăţeni ai României, românii vor cetăţenie maghiară

Un număr de 5.590 de străini au devenit cetăţeni români în 2008. Dintre aceştia, 89% provin din Republica Moldova. În Ungaria, 68% dintre cei care au obţinut cetăţenia provin din România.

Aproape două treimi dintre străinii care au primit cetăţenia elenă sunt foşti cetăţeni ai Albaniei, potrivit Eurostat.

La nivelul întregii Uniuni Europene, 696.000 de persoane au devenit cetăţenii unui stat membru în 2008. Numărul lor s-a redus comparativ cu 2007, când 707.000 de străini au dobândit cetăţenia unui stat european.

Franţa a aprobat cele mai multe cereri de acordare a cetăţeniei (137.000), fiind urmată de Regatul Unit (129.000) şi Germania (94.000). Aceste state au cumulat jumătate din numărul total de cereri aprobate de acordare a cetăţeniei la nivel european.

Cei mai mulţi străini au provenit din Africa (29%), statele de pe continentul european, dar care nu sunt membre ale UE (22%), Asia (19%) şi continentul american (17%).

Doar 8% dintre cetăţenii statelor UE au devenit cetăţeni al altei ţări comunitare în 2008.

Străinii şi cetăţenia:

România - 89% dintre străinii care au primit cetăţenia provin din Republica Moldova
Ungaria - 68% dintre străinii care au primit cetăţenia provin din România
Grecia - 59% dintre străinii care au primit cetăţenia provin din Albania
Bulgaria - 51% dintre străinii care au primit cetăţenia provin din spaţiul fostei Republici a Yugoslaviei şi Macedoniei

Sursa: EVZ

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus