Ministrul Afacerilor Externe al României, Teodor Baconschi: Domnule ministru, domnilor Parlamentari, domnule secretar de stat, domnule ambasador, domnule consul general, iubiţi prieteni, cred că o promisiune îndeplinită este mai grăitoare decât o mie de discursuri. Ne aflăm într-o astfel de situaţie fericită în care încrederea între noi se ridică, în care demonstrăm cât de fructuoasă poate fi în relaţia de zi cu zi colaborarea cu adevărat sinceră dintre Guvernul României şi cel al Republicii Moldova, în care demonstrăm cât de bună răsfrângere asupra vieţii cetăţenilor poate avea înţelegerea dintre Bucureşti şi Chişinău.
Acest consulat este totodată şi prima prezenţă a unui stat membru al Uniunii Europene în afara capitalei dumneavoastră. Mi-aş dori pentru toţi locuitorii oraşului Bălţi ca acest consulat să devină un reper de europenitate, un loc de întâlnire, de dialog, de deschidere şi de tot mai intensă aspiraţie europeană.
Din acest punct de vedere, pe umerii echipei - pe care cu destule eforturi am antrenat-o şi am adus-o aici pentru a lucra în favoarea cetăţenilor Republicii Moldova - pe umerii acestei echipe stă o mare responsabilitate, pentru că ea va ilustra - nu doar din spatele unor ghişee - activitatea mai amplă pe care acest consulat o va avea, poate şi o activitate care să includă evenimente publice, culturale, toate formele de dialog. Pentru că Europa înseamnă în primul rând dialog, domnule ministru.
Echipa de aici este într-o avangardă extrem de responsabilă şi sunt convins că, dacă aşa cum lucrează împreună Guvernele noastre, va lucra şi echipa consulatului cu autorităţile locale - profit de ocazie pentru a mulţumi domnului primar pentru această frumoasă ospitalitate - ei bine, atunci toate premisele sunt reunite pentru ca acest consulat de la Bălţi, cât şi cel de la Cahul, să fie pietre de hotar într-o nouă etapă a relaţiei bilaterale, două resorturi care să pună în valoare potenţialul enorm pe care această înfrăţire o are acum şi în viitorul imediat.
Sunt convins că facem un lucru bun, că acest lucru bun va dura, se va dezvolta şi că va fi germenele fertil al unei noi etape istorice, pentru că numai în Uniunea Europeană ne putem regăsi şi îmbrăţişa cu adevărat.
Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, Iurie Leancă: Domnule ministru, stimaţi parlamentari, domnule primar, dragi prieteni, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, mă bucur să fiu astăzi alături de colegul şi prietenul meu în capitala de nord a Republicii Moldova, la inaugurarea acestui consulat şi a celui de la Cahul. Acesta este un moment definitoriu pentru relaţiile dintre Bucureşti şi Chişinău, un eveniment care demonstrează cu pregnanţă că, din momentul în care la Chişinău a fost instalat noul Guvern, relaţiile dintre Republica Moldova şi România şi-au reluat cursul firesc, bazat pe valori europene, relaţii pragmatice, interese comune şi pe cel al intereselor cetăţenilor din Republica Moldova şi din România.
Sunt onorat să fiu aici, la invitaţia domnului ministru, acest eveniment este o etapă extrem de importantă în relaţia noastră şi demonstrează încă o dată că în momentul în care ne axăm pe valori şi aspiraţii comune lucrurile merg bine şi vor merge şi mai bine.
Amploarea relaţiei, dialogul pe care îl avem, la diverse niveluri ierarhice, dar şi în diverse domenii, demonstrează că suntem într-o fază de creştere şi de amplificare a acestei relaţii. Demonstrează cu pregnanţă că avem nevoie de noi instituţii, noi resurse umane, financiare şi de alt gen pentru a le pune la dispoziţia acestui cadru foarte propice de dezvoltare a relaţiilor bilaterale.
Evenimentul de astăzi este adresat în mod special cetăţenilor din Republica Moldova. Noile consulate generale vor permite ca cetăţenii noştri să nu se mai deplaseze la distanţe lungi, să nu mai stea la cozi. Ştiţi că Republica Moldova nu are încă regim fără vize pentru Uniunea Europeană. Cetăţenii României au trecut prin această experienţă - uneori umilitoare de a sta la cozi în faţa consulatelor. Sunt încrezător că acest consulat şi serviciile pe care le pune la dispoziţie, prin profesionalismul angajaţilor consulari ai României, va crea cele mai bune condiţii pentru cetăţenii din Republica Moldova, pentru ca ei să resimtă cât mai puţin aceste dificultăţi cu care noi ne confruntăm.
Spuneam că suntem într-o etapă intensă de dezvoltare şi consolidare a relaţiilor noastre pe multiple planuri. Sunt convins că aceste două consulate vor conduce la extinderea relaţiilor noastre - aici mă refer şi la deschiderea într-o perspectivă foarte rapidă a Consulatului General al Republicii Moldova la Iaşi. Am convenit cu domnul ministru să deschidem ceva şi la Ungheni, pentru a pune la dispoziţia cetăţenilor care locuiesc în acea zonă aceste servicii. Sunt încrezător că cetăţenii din Republica Moldova vor simţi foarte repede îmbunătăţiri şi nu doar pentru a obţine vize. Astăzi sunt vize româneşti, la anul sper că vor fi vize Schengen şi în acest sens vor fi îmbunătăţite condiţiile pentru cetăţenii din Republica Moldova, în condiţiile în care deja se eliberează permise în baza Acordului de mic Trafic de Frontieră, facilitând relaţiile umane, cele comerciale şi economice.
Vreau să vă asigur, stimate domnule ministru, că vom pune la dispoziţia colegilor noştri, a domnului consul general, cele mai bune condiţii astfel încât să aibă un confort necesar pentru o viaţă mai bună, dar şi pentru o activitate foarte bună. Sunt convins că acest consulat este dotat după cele mai avansate rigori europene şi sunt încrezător că cetăţenii din Republica Moldova vor beneficia de cele mai bune condiţii. Mulţumesc din tot sufletul, domnule ministru, Guvernului României, angajaţilor Ministerului Afacerilor Externe pentru faptul că am avansat atât de rapid şi pentru faptul că ceea ce părea acum nouă luni o misiune imposibilă astăzi se transformă, într-o manieră coerentă şi rapidă, în realitate.
Comunicat al Ministerului Afacerilor Externe al României