Mihai Ghimpu a semnat decretele privind numirea noilor ambasadori. Potrivit decretelor semnate, Igor Bodiu a fost numit în funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Azerbaidjan, iar Iurie Bodrug în funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Polonă.
Valeriu Chiveri, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Austria, a fost numit, prin cumul, în funcţia de Ambasador, Reprezentant Permanent al Republicii Moldova pe lîngă OSCE şi Reprezentant pe lîngă Oficiul Naţiunilor Unite de la Viena.
Printr-un alt decret, Tatiana Pîrvu a fost numită în funcţia de Ambasador, Reprezentant Permanent al Republicii Moldova pe lîngă Consiliul Europei, informează un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.