Trimite e-mail | Printeaza
Politic
12.07.2010

Curtea Constituţională declară neconstituţional decretul lui Ghimpu

Curtea Constituţională declară neconstituţional decretul lui Ghimpu

Mihai Ghimpu de a declara ziua de 28 iunie 1940 drept "zi a ocupaţiei sovietice." După mai bine de 3 ore de dezbateri şi deliberări, magistraţii au fost de părere că preşedintele interimar a încercat să dea o apreciere juridică evenimentelor istorice.

Decretul a fost contestat la Curtea Constituţională de Partidul Comuniştilor.

În decretul lui Mihai Ghimpu privind declararea zilei de 28 iunie drept "zi a ocupaţiei sovietice" se menţionează că la 28 iunie 1940 URSS a ocupat prin forţă armată Basarabia şi Bucovina de Nord. Documentul cere Federaţiei Ruse, în calitatea sa de succesor de drept al Uniunii Sovietice, să-şi retragă necondiţionat, urgent şi transparent trupele şi armamentul de pe teritoriul Republicii Moldova.

Săptămâna trecută, specialiştii Academiei de Ştiinţe au ajuns la concluzia că ziua de 28 iunie 1940, când Basarabia a fost ruptă de România, poate fi calificată drept "zi a ocupaţiei sovietice". În plan extern, Rusia a reacţionat cu vehemenţă la acest decret, Ministerul de Externe de la Moscova, dar şi Duma de Stat, calificându-l drept "sacrilegiu" şi „aventurism". Mai mult, într-un gest
transparent, Rusia a blocat în vamă câteva mii de sticle cu vin moldovenesc, invocând proasta calitate a vinurilor.

Adunarea Parlamentară a OSCE a adoptat vineri la Oslo o declaraţie prin care a anunţat că susţine cererea preşedintelui interimar Mihai Ghimpu privind retragerea trupelor şi armamentului rusesc din Transnistria, cerere conţinută în decretul privind declararea zilei de 28 iunie drept "zi a ocupaţiei sovietice". (RRA)

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus