Mihai Ghimpu s-a deplasat în dimineaţa zilei de astăzi în oraşul Vadul lui Vodă, pentru a se documenta despre situaţia în zonele unde există pericol de inundaţii.
La faţa locului şeful statului s-a documentat referitor la situaţia din această localitate, în special zona plajei, care deja este inundată de apă, precum şi la măsurile întreprinse de autorităţi pentru a stopa înaintarea apei în regiunea taberelor de odihnă.
Reprezentanţii Armatei Naţionale şi ai Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, care coordonează ridicarea barajului de protecţie în zona respectivă, l-au informat pe şeful statului despre măsurile întreprinse, precum şi despre efectivele implicate în această operaţiune.
Mihai Ghimpu a fost informat că situaţia critică creată în zona respectivă s-a creat din cauza creşterii nivelului apelor în rîul Nistru, în special între Criuleni şi Vadul lui Vodă cu 35 centimetri, iar în Vadul lui Vodă cu 26 centimetri. Pentru prevenirea inundaţiilor circa 100 de militari din cadrul Forţelor moldoveneşti de menţinere a păcii sînt implicaţi în consolidarea barajelor cu saci de nisip, informează Serviciul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.