Trimite e-mail | Printeaza
Externe
21.07.2010

Soţii Ceauşescu sunt deshumaţi astăzi

Soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu sunt deshumaţi astăzi. La exhumare se vor lua câteva probe biologice ce urmează a fi trimise la un laborator pentru testarea ADN. Astfel, se va putea afla dacă rămăşiţele din cele două morminte sunt sau nu ale soţilor Ceauşescu.

Deshumarea lor are loc la cererea lui Mircea Oprean, soţul Zoiei Ceauşescu. Acesta vrea să afle dacă cei doi sunt îngropaţi în cimitirul Ghencea Militar. Vreme îndelungată, Zoia Ceauşescu a încercat să demonstreze că părinţii ei nu sunt îngropaţi la cimitirul Ghencea Militar. A cerut şi exhumarea lor, însă ani la rând magistraţii nu au fost de acord. A murit şi ea, fără să afle adevărul.

"Nu era nevoie de nicio aprobare. Trebuia o aprobare doar pentru transport. Astăzi urmează doar deshumarea şi prelevarea unor probe, rămăşiţe, oase, după care se vor înmormânta la loc. Noi am parcurs un drum foarte lung pentru că nu ştim dacă părinţii sunt înmormântaţi acolo", a declarat pentru REALITATEA TV Mircea Oprean.

"Dacă nu sunt îngropaţi aici, vom da statul român în judecată, pentru că el trebuie să ştie unde sunt rămăşiţele. Iliescu, Voican - Voiculescu, Petre Roman şi ceilalţi trebuie să răspundă pentru aceste crime", a mai spus el.

În aprilie 2005, Zoia Ceauşescu, fiica lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu, a cerut concesionarea mormintelor părinţilor săi. Atunci, Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane a depus la instanţă un act în care spunea că nu poate onora cererea pe motiv că nu există nici un document oficial care să ateste că acolo este înmormântat cuplul Ceauşescu.

În 30 septembrie 2005, Judecătoria sectorului 5 a respins cererea Zoiei Ceauşescu, dar obliga Ministerul Apărării Naţionale să demonstreze cu acte că soţii Ceauşescu se află în mormintele respective.

Nemulţumită de decizia instanţei, Zoia Ceauşescu a făcut contestaţie şi a solicitat şi efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea identităţii persoanelor îngropate în cele două morminte din Cimitirul Ghencea Militar.

Anii au trecut, dar misterul nu a fost dezlegat. După moartea Zoei Ceauşescu, Valentin, unicul fiu supravieţuitor al cuplului dictatorial, a continuat demersurile începute de sora sa.

După 4 ani de procese, în 2009 Valentin Ceauşescu şi cumnatul său Mircea Oprean au obţinut certificatul de concesiune a mormintelor. (REALITATEA TV)

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus