Trimite e-mail | Printeaza
Externe
06.08.2010

Presa din M. Britanie îl critică pe Băsescu pentru afirmaţia privind românii din străinătate

În loc să fie recunoscător Marii Britanii, Italiei, Spaniei, Franţei şi Germaniei pentru generozitatea lor, el a pretins că românii "fac muncile mai grele" pe care occidentalii nu sunt dispuşi să le facă, scrie The Daily Express.

"Curios. Imigranţii polonezi, de exemplu, sunt apreciaţi universal pentru etica lor în muncă, dar, sincer, se aud puţine (lucruri) pozitive despre cei 58.000 de români care trăiesc în Marea Britanie . Ei, ca toţi imigranţii din UE, au dreptul imediat la alocaţii pentru copii, credite fiscale şi sprijin pentru locuinţe", menţionează tabloidul britanic.

"Ideea este, domnule Băsescu, că şi Marea Britanie are un deficit şi nu îşi poate permite să salveze România sprijinind pe termen nelimitat mii dintre cetăţenii săi. Atitudinea sa este pur şi simplu supărătoare. Ea subliniază, dacă nu altceva, ce dezastru costisitor este extinderea UE", continuă publicaţia.

"Preşedintele Băsescu a arătat cultura noastră în domeniul social şi a identificat lipsa de stimulente pentru a lucra, ceea ce înseamnă că mulţi cetăţeni britanici aleg ajutoarele în locul muncii, iar mulţi imigranţi vin aici pentru a beneficia", a declarat Fiona McEvoy, din cadrul Alianţei Contribuabililor.

"Nu putem acuza românii pentru că obţin ce pot, dar putem acuza propriul nostru Guvern pentru că permite scăderea salariilor muncitorilor britanici şi oferirea posturilor celor pregătiţi să muncească pentru mai puţin", a afirmat, la rândul său, eurodeputatul Nigel Farage, din cadrul Partidului Independenţei Marii Britanii.

Declaraţiile preşedintelui României sunt preluate şi de tabloidul britanic The Daily Star, care menţionează că imigranţii care rămân fără locuri de muncă pot obţine plăţi generoase, precum indemnizaţia de şomaj, după 12 luni în Marea Britanie.

Băsescu a explicat numărul mare de români care merg să muncească în alte state UE prin atitudinea occidentalilor leneşi, care preferă să nu muncească, notează publicaţia. (Mediafax)

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus