Premierul Vlad Filat a declarat Europei Libere că îşi menţine intenţia să candideze la următoarele alegeri prezidenţiale, în ciuda reacţiilor de nemulţumire din partea colegilor din alianţa de guvernare. Vlad Filat a spus că vechea înţelegere din Alianţa pentru Integrarea Europeană de a-l sprijini la prezidenţiale pe liderul democrat, Marian Lupu, îşi pierde puterea dacă se revine la alegerea şefului statului prin vot popular.
Primul ministru şi-a mai îndemnat colegii din coaliţia de guvernare să-şi menţină ceea ce el consideră a fi principalul angajament reciproc - de a nu se alia cu Partidul Comuniştilor.
Premierul Filat crede că alianţa de guvernare actuală trebuie refăcută într-o formulă asemănătoare după alegerile parlamentare anticipate şi cele prezidenţiale preconizate pentru această toamnă.