Trimite e-mail | Printeaza
Politic
09.08.2010

Vlad Filat a avut astăzi o întrevedere cu preşedintele Parlamentului Republicii Cipru

Prim-ministrul Vlad Filat a avut astăzi o întrevedere cu Marios Garoyian, Preşedintele Parlamentului Republicii Cipru, care se află într-o vizită privată în Republica Moldova.

Cei doi oficiali au menţionat că şi-au dorit această întrevedere pentru a se cunoaşte personal şi a discuta despre perspectiva cooperării bilaterale dintre cele două state.

Vlad Filat a menţionat că relaţiile între cele două ţări au un potenţial mare, iar valorificarea oportunităţilor în acest sens este o necesitate.

Marios Garoyian a confirmat interesul ţării sale pentru aprofundarea relaţiilor cu Republica Moldova. Oficialul a optat pentru stabilirea unui dialog multilateral între cele două ţări, exprimându-şi speranţa că acesta va avea o evoluţie ascendentă.

Preşedintele Parlamentului Republicii Cipru a remarcat progresele înregistrate de Republica Moldova în relaţiile cu partenerii internaţionali şi a reiterat tot suportul Ciprului în realizarea obiectivelor strategice ale Republicii Moldova, anunţă un comunicat al Executivului.

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus