Conform sentinţei judecătoriei Comrat: Bratunov V. a fost condamnat la 24 ani închisoare pentru păstrarea ilegală a armelor şi muniţiilor, tîlhărie şi omor intenţionat; Grecu I. - la 8 ani închisoare pentru purtarea, păstrarea ilegală a armelor şi muniţiilor şi tîlhărie.
Potrivit procurorilor, Cojocar V., Dragni V., Grecu I. şi Bratunov V., precum că în ianuarie 2004, deţinând informaţia că în casa unui locuitor din s.Dezghinja, r-nul Comrat se pot afla bani, s-au înarmat cu o armă de vânătoare şi au pătruns în gospodărie pentru a sustrage banii.
Punându-şi măşti pe feţe făptaşii au legat victima şi i-au aplicat multiple lovituri cu o tijă din metal şi cu arma şi, ameninţându-l cu moartea, cereau de la el bani.
Infractorii au legat copiii minori ai victimei, sustrăgând din buzunarul unei scurte 1200 lei.
Văzând că în gospodărie a intrat fratele victimei, Bratunov V. a tras un foc din armă, în rezultat la ce bărbatul a decedat pe loc.
Pentru fapta comisă în anul 2004 Cojocar V. şi Dragni V. au fost condamnaţi la 10 şi respectiv 8 ani închisoare.
Este de menţionat faptul că infractorii după ce au comis crima s-au eschivat de la urmărirea penală, 2 dintre ei plecând peste hotarele ţării, de unde la cererea procurorilor au fost extrădaţi.
Acuzatorul de stat consideră sentinţa în privinţa lui Grecu I. prea blândă şi o va ataca cu apel, informează Serviciul de presă al Procuraturii Generale.