Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
01.09.2010

Procurorii continuă să investigheze cazul avionului aterizat la Briceni

Urmare solicitării mai multor reprezentanţi ai mass-media privind stadiul urmăririi penale în cazul avionului aterizat recent pe un cîmp din raionul Briceni, serviciul de presă al Procuraturii Generale este împuternicit să facă următoarele precizări.
Prezenta cauză penală a fost pornită pe faptul intrării în spaţiul aerian şi aterizării la 19 august.2010 pe teritoriul republicii a unei aeronave, fără autorizaţia stabilită şi trecerea ilegală a frontierei de stat de către personalul care a operat această aeronavă, eludînd controlul de frontieră.

La 23 august 2010 Procuratura raionului Briceni a transmis cauza penală după competenţă materială Procuraturii de transport, fiind dispusă crearea unui grup de urmărire penală care investighează acest dosar.
În cadrul urmăririi penale s-a stabilit că la 19 august 2010 o aeronava de model AN-2, fără numere de înregistrare, a survolat spaţiul aerian al Republicii Moldova, fără autorizarea organelor respective, după care a aterizat pe un cîmp din preajma satului Berlinţi, Briceni.

În cadrul cercetărilor la faţa locului s-a constatat că avionul era gol, fără personal aerian. iar din locurile corespunzătoare ale aeronavei lipseau tabelele metalice cu numerele de fabricare. Totodată, pe bordul aeronavei a fost depistat un număr, acoperit cu vopsea, slab descifrabil, însemnul căruia permite a presupune că avionul a fost înregistrat în Ucraina.
Pentru stabilirea proprietarului şi deţinătorului avionului, precum şi altor date suplimentare pe caz, Procuratura Republicii Moldova urmează să se adreseze autorităţilor de drept din Ucraina.

De asemenea, procurorii au solicitat Ministerului Aparării, Serviciului de Grăniceri şi ÎS "MoldATSA" informaţii care vor permite stabilirea circumstanţelor trecerii frontierei de stat de către aeronava indicată, precum şi apartenenţa acesteia., anunţă Serviciul de presă al Procuraturii Generale.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus