Trimite e-mail | Printeaza
Economie
03.09.2010

„Moldova-Agroindbank” S.A.va administra conturile Fondului Provocările Mileniului Moldova

„Moldova-Agroindbank” S.A.va administra conturile Fondului Provocările Mileniului Moldova

Astăzi a avut loc cea de-a patra şedinţă a Consiliului de Observatori al Fondului Provocările Mileniului Moldova. În cadrul şedinţei, membrii Consiliului de Observatori al FPM Moldova, din care fac parte inclusiv: Prim-ministrul Vlad Filat, ministrul de Stat, Victor Bodiu, ministrul Finanţelor Veaceslav Negruţa, ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Valeriu Cosarciuc, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Anatol Şalaru, au examinat chestiuni cu privire la implementarea programului „Compact" în Republica Moldova, în conformitate ce prevederile Acordului de grant dintre Corporaţia Provocările Mileniului şi Republica Moldova.

Astfel, au fost aprobate proiectele contractelor cu banca comercială locală „Moldova-Agroindbank" S.A., care va administra conturile FPM Moldova şi cu Agentul de Procurări, compania „Booz Allen Hamilton", care va efectua achiziţii de bunuri, lucrări şi servicii pentru FPM Moldova în vederea implementării activităţilor finanţate din programul „Compact".

Valentina Badrajan, Directorul Executiv al FPM Moldova, a menţionat că proiectele contractelor respective au fost întocmite în conformitate cu cerinţele standard stabilite de Corporaţia Provocările Mileniului, iar procedura de selectare s-a desfăşurat în mod competitiv şi transparent.

În aceeaşi şedinţă s-a aprobat modificarea Contractului dintre Cancelaria de Stat şi Agentul Financiar „Louis Berger" SAS, în vederea cesiunii drepturilor şi obligaţiunilor Cancelariei de Stat către FPM Moldova, în legătură cu faptul că la momentul semnării acestuia, la 17 noiembrie 2009, FPM Moldova nu exista, iar actualmente toate activităţile legate de implementarea Programului se află în gestiunea Fondului.

Leslie McCuaig, noul director de ţară pentru Republica Moldova al Corporaţiei Provocările Mileniului, a felicitat membrii Consiliului de Observatori al FPM Moldova cu ocazia intrării în vigoare a Programului „Compact", începînd cu 1 septembrie curent. Leslie McCuaig a menţionat că angajamentele stipulate în Acodrul dintre Corporaţia Provocările Mileniului şi Republica Moldova, privind acţiunile preliminare pentru demararea Programului „Compact", au fost îndeplinite în termen şi a exprimat speranţa că Programul va fi realizat cu succes în următorii 5 ani, anunţă un comunicat al Executivului.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus