Ministrul român de externe Teodor Baconschi a trimis azi un semnal Republicii Moldova, exprimându-şi speranţa că banii europeni alocaţi Chişinăului vor fi gestionaţi de „forţe politice responsabile".Şeful diplomaţiei române a făcut această declaraţie după eşecul referendumului constituţional privind alegerea directă a preşedintelui moldovean, şi implicit, eşecul unei reforme importante propuse de actuala alianţă politică aflată la putere la Chişinău.
„Indiferent de rezultatul referendumului, pe care bineînţeles că îl respectăm ca atare, este foarte important ca forţele pro-europene şi reformiste să poată beneficia de cele două miliarde de euro care se află acum pe ţeavă, adresate acestui for de politici reformiste din partea UE, a FMI şi pe baze bilaterale", a spus Baconschi.
„Este esenţial ca aceste fonduri, care sunt gesturi politice de susţinere a reformelor, să fie gestionate de forţele politice cele mai responsabile", a adăugat el.
Baconschi a precizat că România apreciază participarea la referendum a cetăţenilor moldoveni ca pe „un prim exerciţiu de democraţie adevărată în Republica Moldova".
În plus, şeful diplomaţiei române s-a declarat încrezător că alegerile legislative din Republica Moldova vor aduce în parlament o forţă pro-europeană şi pro-democratică care va dispune de cele 61 de voturi necesare pentru alegerea preşedintelui ţării, conform actualei Constituţii.
Referendumul constituţional privind alegerea preşedintelui ţării, desfăşurat ieri în Republica Moldova, urmează să fie invalidat, după ce doar 29,67% dintre alegători s-au prezentat la urne, sub pragul minim necesar de 33%.
Este o înfrângere pentru Alianţa pentru Integrare Europeană, aflată la guvernare la Chişinău, care a susţinut modificarea Constituţiei şi alegerea directă a preşedintelui, şi în acelaşi timp o victorie pentru Partidul Comuniştilor, care a pledat pentru menţinerea actualului sistem, ce presupune alegerea şefului statului de către parlamentari. (EVZ)