Conform ultimelor date publicate de Biroul Național de Statistică, în luna august a fost înregistrată o deflație lunară de 0,9%, iar în termeni anuali indicele prețurilor de consum (IPC) a fost de 7,8%, depășind nivelul țintit de Banca Națională a Moldovei (BNM) de 5% (±1 p.p.). Prin urmare, deși prețurile s-au diminuat față de luna precedentă - tendință sezonieră determinată de ieftinirea fructelor și legumelor - acestea au rămas la un nivel destul de înalt, generând o serie de costuri sociale și economice importante. O simplă analiză a impactului inflației asupra ratei de sărăcie pe diferite categorii de populație demonstrează că principalii perdanți în urma creșterii prețurilor au fost pensionarii și populația din localitățile rurale. Aceasta confirmă pericolul social al inflației, fiind afectate în primul rând păturile socialmente vulnerabile care alocă o pondere mai mare din cheltuieli pentru produsele și serviciile de consum.
Contrar teoriilor de sorginte keynesiană, redevenite populare în ultimul timp și conform cărora un anumit nivel al inflației redistribuie veniturile de la cei care economisesc către cei care se împrumută și, respectiv, stimulează investițiile și consumul, în cazul Republicii Moldova inflația nu poate fi considerată un „rău necesar". Pentru o țară care, în comparație cu țările din regiune, are un nivel de îndatorare și economisire foarte mic, creșterea prețurilor creează pierderi duble: pe de o parte sunt erodate economiile populației și confidența în sistemul bancar, iar pe de altă parte, este restricționat accesul sectorului real la credite din cauza dobânzilor nominale ridicate aplicate de bănci. Prin urmare, decidenții de politică economică și, în special, BNM, trebuie să trateze acest fenomen drept un pericol major pentru situația macroeconomică a întregii țări.
La moment, banca centrală menține ratele la principalele instrumente de politică monetară la un nivel relativ scăzut, astfel încât rata de bază de 7% este inferioară atât inflației anuale (7,8%), cât și celei anticipate. Prin urmare, BNM, deși a adoptat anul curent strategia de țintire a nivelului inflației, în realitate promovează o politică monetară destul de relaxată, care să nu prejudicieze perspectivelor de relansare economică. Această poziție este argumentată de abundența factorilor inflaționiști non-monetari, determinați în primul rând de creșterea costurilor de producție, care nu pot fi influențați de politica monetară.
Însă este oare inflația determinată exclusiv de factori non-monetari? De fapt, contrar afirmațiilor băncii centrale, creșterea prețurilor din ultimul timp are la bază, pe lângă creșterea costurilor de producție, și importanți factori monetari. Acesta este relevat de creșterea volumului banilor în circulație cu un ritm anual net superior inflației anuale: 29,1% față de 7,8% la finele lunii iulie. O creștere atât de robustă a volumului banilor în circulație este explicată de ratele dobânzilor mici la depozitele bancare, care generează costuri mai mari de oportunitate pentru deponenți, și respectiv stimulează consumul. Aceasta este confirmată de creșterea comerțului intern cu mărfuri, care în luna iulie a crescut cu 8,9% în expresie anuală. Astfel, creșterea cererii pentru mărfurile de consum duce, în mod evident, și la creșterea indicelui prețurilor de consum.
Caracterul monetar al inflației nu este unul temporar în Republica Moldova. Acesta se manifestă pe parcursul ultimilor ani și constituie cauza fundamentală care generează presiuni inflaționiste permanente pentru economia moldovenească. Acesta derivă din cererea mică pentru moneda națională, fapt ce implică intervenții permanente din partea băncii centrale în direcția sterilizării excesului de lichidități din sistem. Prin urmare, în ultimă instanță, cauza inflației cronice din Republica Moldova constă în deficiențele sistemice ale economiei moldovenești, manifestate prin competitivitate și productivitatea muncii scăzute, insuficiența instrumentelor financiare, piața de capital amorfă etc. Aceasta înseamnă că în lupta antiinflaționistă implicarea băncii centrale este insuficientă și este necesară antrenarea plenară a altor instituții publice de resort (Ministerul Economiei, Ministerul Finanțelor, CNPF etc.) care ar trebui să-și concentreze eforturile în cadrul unei strategii antiinflaționiste consolidate.
Sursa: "Expert-Grup"
