Trimite e-mail | Printeaza
Economie
09.09.2010

Depăşirea efectelor crizei economice, subiect al dezbaterilor publice la Primăria Chişinău

Depăşirea efectelor crizei economice, subiect al dezbaterilor publice la Primăria Chişinău

Primăria Chişinău a organizat astăzi o masă rotundă, unde a fost pus în discuţie proiectul Planului de măsuri anticriză şi stabilizare economică a municipiului Chişinău pentru anii 2010 - 2012. La dezbaterea publică a documentului au participat experţi naţionali, străini, consilieri municipali, reprezentanţi ai mediului de afaceri, academic şi ai societăţii civile.

Potrivit preşedintelui Consiliului Municipal Ghenadie Dumanschi, la ora actuală Chişinăul este cea mai subdezvoltată capitală din Europa, dar şi cel mai puţin dinamic din punct de vedere economic oraş-capitală din Estul Europei. Aceste cifre, în opinia lui Dumanschi, deşi sunt neîmbucurătoare, ar trebui să dea un dinamism suplimentar pentru activitatea de viitor a autorităţilor publice locale.

Sorin Ioniţă, reprezentant al Societăţii Academice Române, unul din autorii proiectului, a menţionat că criza mondială a lovit cu întârziere bugetele publice, spre deosebire de sectorul privat, iar principala sarcină a crizei fiind luată de bugetele naţionale, acest lucru fiind valabil într-o mică măsură şi în Moldova. Potrivit expertului, pentru municipiul Chişinău dependenţa de o singură sursă de venit, impozitul pe venit din salariu, nu este un lucru foarte bun, de vreme ce bugetele trebuie să conţină surse diversificate. Sorin Ioniţă crede că nivelul investiţiilor în municipiu pe cap de locuitor este unul foarte mic, de 8 Euro, spre deosebire de media într-o capitală est-europeană, unde este între 100 - 300 Euro.
În acelaşi timp, Cristi Belei, de la Addvaces-Iaşi, România, a relatat că Chişinăul este de vreo 20 de ani în criză, de vreme ce problemele economice sunt specifice unei capitale de republică fost sovietică. Astfel că printre priorităţile municipiului Chişinău sunt: sporirea veniturilor bugetare; eficientizarea serviciilor publice; dezvoltarea economică şi dezvoltarea capacităţii administrative.

În context, primarul general al municipiului, Dorin Chirtoacă, a menţionat că deşi documentul nu a fost aprobat încă la nivelul CMC, un şir de iniţiative care se conţin în Plan deja au fost lansate.

Planul de măsuri anticriză şi stabilizare economică a municipiului Chişinău pentru anii 2010 - 2012 va fi supus spre examinare şi aprobare la următoarea şedinţă a Consiliului, informează un comunicat al Primariei.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus