Eşecul forţelor proeuropene de la Chişinău este şi unul românesc.
Să ne fi obişnuit într-atât cu eşecurile încât să nu ne mai mişte unul mare cât China? Curios, dar ceea ce s-a întâmplat duminică la referendumul din Republica Moldova nu a generat o dezbatere pe măsură de partea cealaltă a Prutului. Deşi ar fi trebuit. Fiindcă eşecul nu este doar al forţelor proeuropene de la Chişinău. În aceeaşi măsură, este şi unul românesc.
După evenimentele din aprilie 2009, România a "exportat" peste Prut un arsenal de "valori" ale politicii sale interne. Au mers acolo făcători de sondaje de opinie şi consilieri politici. Liderii moldoveni proeuropeni au făcut cărări spre Bucureşti. Am exportat stilul nostru de dezbatere publică, prin intermediul unei televiziuni de ştiri. Până şi modalitatea de rezolvare în forţă a impasului constituţional, prin referendum - soluţie înghiţită cu multe noduri la Bruxelles - este una de extracţie românească. Pe la noi i se zice "întoarcere la popor".
Ce ne-a adus, de fapt, politica noastră faţă de Republica Moldova, începută în forţă sub primul mandat al preşedintelui Băsescu? În 2005, printr-o mişcare pusă la cale în laboratoarele noastre politice şi de intelligence, l-am făcut preşedinte pe Vladimir Voronin, oferindu-i pe tavă sprijinul lui Iurie Roşca. Şi compromiţându-l definitiv pe acesta din urmă. Apoi, ne-am certat cu Voronin. După care ne-am făcut destui ne-prieteni printre partenerii europeni atunci când, fără a-i preveni măcar, am trecut în forţă la acordarea paşapoartelor româneşti pentru cetăţenii moldoveni. De fapt, mai mult cu vorba, fiindcă birocraţia nu a ţinut pasul cu propaganda... Aşa că i-am enervat şi pe moldoveni. Acum, sprijinul nostru s-a dovedit falimentar. Moldovenii au arătat că această Românie, pe care noi le-am livrat-o cu aerul superior al celor ce-i momesc pe băştinaşi cu ciungă şi brichete colorate, nu le place. Duminică, peste 70 la sută din ei au stat acasă.
Oare cei care trimit rapoarte la Bucureşti despre situaţia din Moldova să nu priceapă realităţile de acolo? Sau, oare, cei care le primesc au grijă ca Şeful să audă numai ce-i place? Un lucru e cert: societatea basarabeană e mult mai sofisticată decât ne închipuim. Iar România, nu atât de populară acolo precum am crede. Şi nici nu are cum, câtă vreme nu e o ţară de succes. În loc să ne ducem peste Prut cu aroganţă, ca în singurul loc din lume unde putem să ne dăm şi noi occidentali, mai bine am munci mai mult la noi acasă, am exporta acolo cultură, civilizaţie, investiţii şi am lăsa timpul să lucreze. Aşa am face mai mult pentru o Moldovă europeană.
Dar dacă, în realitate, totul nu e decât tam-tam ieftin, bun doar pentru politichia de la Bucureşti? Ei bine, în cazul acesta, dacă vor să se agaţe de trenul spre Europa, liderii de la Chişinău nu au decât să-şi caute alt sponsor! (Adev[rul)
