Trimite e-mail | Printeaza
IT
12.09.2010

O companie chineză a donat R.Moldova echipamente în valoare de 800 mii dolari SUA

Compania Huawei a decis să doneze Guvernului R.Moldova echipament performant pentru organizarea teleconferinţelor în valoare de 800 mii dolari SUA. Xu Wenwei, director global vînzări şi marketing al companiei  şi-a exprimat speranţa că acest utilaj va ajuta Moldova şi la crearea centrului de e-guvernare. Donaţia a fost făcută în cadrul vizitei de  astăzi a prim-ministrului, Vlad Filat la Centrul de cercetare al companiei Huawei Technologies şi cel al companiei ZTE din Shanghai.

Xu Wenwei a spus că Huawei este printre primele la capitolul produse şi soluţii IT.  În 2010, compania tinde la o cifră de cifră de afaceri de 36 miliarde dolari SUA, dintre care circa 25 miliarde dolari SUA vor fi din export.

Xu Wenwei a comunicat că compania a inaugurat numeroase centre de cercetare în lumea întreagă, dintre care 8 în SUA.
El a mulţumit Guvernului de la Chişinău pentru deschidere, precizînd că  Huawei Moldova este principalul partener al Moldtelecom şi Orange, dar şi lider în procesul implementării 3G.

„Acordăm o mare atenţie pieţei Moldovei. Majoritatea angajaţilor companiei noastre în Moldova sînt localnici", a spus Xu Wenwei.

Huawei a implementat în mai multe state e-guvernarea, inclusiv în China. „Noi putem furniza echipament în acest domeniu, avînd experienţă în crearea centrelor de e-guvernare.  Ne dorim să creăm în Moldova o reţea de e-guvernare. În octombrie vom lansa acest proiect", a spus el. În Europa, Huawei a făcut investiţii de peste 160 milioane euro, avînd în total 31 de filiale. 

Andrei Balan, reprezentantul grupului Huawei Moldova, a spus că filiala din ţara noastră a fost inaugurată în 2005.

Tot azi Premierul a vizitat şi sediul Companiei ZTE, fondată în 1985 şi care are o cifră de afaceri de peste 9 miliarde dolari SUA. Compania are filiale în circa 160 de state, activînd şi pe piaţa Republicii Moldova. La  14 septembrie, la Beijing Vlad Filat va avea o întrevedere cu conducerea companiei respective.
 

 

cuvinte-cheie: China

Comentarii (0)

 

Related news

Sus