Trimite e-mail | Printeaza
Economie
14.09.2010

Corporaţia chineză Sinohydro va realiza in Moldova un proiect în domeniul infrastructurii drumurilor în valoare de 62,4 milioane dolari SUA

Corporaţia chineză Sinohydro va realiza in Moldova un proiect în domeniul infrastructurii drumurilor în valoare de 62,4 milioane dolari SUA

Delegaţia Guvernului R.Moldova, condusă de Prim-ministrul Vlad Filat, a avut la Beijing o întrevedere cu conducerea Corporaţiei Sinohydro. Întrevederea a fost urmată de semnarea Acordului de executare a lucrărilor primului proiect lansat de Sinohydro în Republica Moldova. Acordul prevede realizarea unui proiect în domeniul infrastructurii drumurilor în valoare de 62,4 milioane dolari SUA.

Din partea Republicii Moldova, Acordul a fost semnat de către Boris Gherasim, vice-ministru al Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor.

Fan Jixiang, Preşedintele Sinohydro, a spus că, pe parcursul acestui an, experţii Corporaţiei au efectuat mai multe vizite în Moldova, întîlnindu-se inclusiv cu Premierul Vlad Filat.

„Pentru noi, colaborarea cu Moldova este foarte importantă. Ne dorim să realizăm proiecte frumoase în ţara Dvs.", a spus Fan Jixiang.

El a menţionat că Corporaţia pe care o conduce este una foarte mare şi serioasă. Cifra anuală de afaceri se ridică la 3 miliarde dolari SUA, Corporaţia avînd lansate proiecte în peste 50 de state ale lumii şi peste 13 mii angajaţi în străinătate.

„Vreau să vă asigur că ceea ce noi semnăm, executăm întocmai, respectînd legislaţia locală. Corporaţia noastră are capacitatea de a da proiectele la cheie, adică sîntem capabili să proiectăm, executăm şi să predăm lucrul final", a precizat Fan JIxiang.

Preşedintele Sinohydro a spus că îşi doreşte ca deja în acest an să demareze implementarea proiectului în Republica Moldova. El l-a informat pe Premier că Corporaţia a realizat numeroase proiecte în domeniul infrastructurii drumurilor, construcţiei de aeroporturi, poduri, căi ferate, sisteme de canalizare.

„Noi putem deveni un pod de legătură între China şi Republica Moldova, prin lansarea mai multor proiecte de interes comun", a precizat  Fan JIXIANG.

El a spus că apreciază deschiderea Guvernului de la Chişinău faţă de partenerii externi, inclusiv faţă de cei din China.

Vlad Filat a precizat că Moldova este interesată în realizarea proiectelor în astfel de domenii ca infrastructura drumurilor, agricultură, sectorul energetic, domeniul IT, informează un comunicat al Executivului.

cuvinte-cheie: Sinohydro | China

Comentarii (0)

 

Related news

Sus